Tendinte pe piata creditării

în Dobânzi și Creditare de

Pentru anul 2019, cred că vom avea o încetinire a cresterii volumului de creditare acordat pentru consum si imobiliare (asta nu înseamnă ca nu creste ci ca nu va mai creste la fel de rapid) și  vom avea o creștere pronunțată a creditării agentilor economici.

            Trebuie sa avem in vedere că in ultimii doi ani, creditele imobiliare au crescut cu 16,2 miliarde lei (3,42 miliarde euro), iar cele de consum cu 4,6 miliarde lei (1 miliard euro).

            Dacă ma refer la creditele pe termen lung, creditele imobiliare, eu consider că aceasta zona va cunoaste un trend ponderat, dar ușor ascedent. Nu foarte pronuntat, pentru că introducerea gradului de îndatorare pentru persoanele fizice de 40% va contracta puțin cererea.

            Ceea ce însă preconizez ca se va intâmpla este că aici va scădea cel mai mult dobânda, pentru ca bancile stiu ca exista cerere. Si mai stiu si ca exista cerere si din partea dezvoltatorilor imobiliari care la randul lor sunt finantati tot de banci.

            Daca ar contracta creditarea pe imobiliare, dezvoltatorii ar cadea, ar da faliment, iar bancile nu au ce face cu imobilele.

            Asa ca se va intampla un fenomen bun pentru oameni: se va scadea costul creditarii, dar si pretul imobiliarelor va fi mai scazut, astfel incat valoarea totala a creditului acordat sa permita persoanaei care ia creditul sa se incadreze in cei 40%.

            Scăderea de dobândă la creditele noi, va conduce si la o presiune pentru refinantarea creditelor in sold.

             Astfel că recomandarea mea este ca, la momentul în care vor apărea oferte cu dobândă mai mică, clientul să procedeze la refinanțare și la schimbarea dobânzii variabile în dobanda fixa. Daca întrebati  si ce facem daca, ulterior, dobanzile mai scad, noi ramânem cu dobânda fixă, raspunsul meu e simplu: daca piața evolueaza în jos, faci refinantări. Dar daca va evolua in sus, dobânda fixă te protejează.

            Volumul suplimentar de creditare în lei către sectorul privat (societăți nefinanciare și gospodării ale populației) a crescut cu 38,99 miliarde lei, adică aproximativ 8,47 miliarde euro, un volum care nu a mai existat în istoria din ultimii 10 ani.

            Ce se întâmplă când ai o un volum mare de bani acordați, prin intermediul creditelor, într-o piață?

            Piața tinde să devină saturată, pentru că majoritatea exponenților cererii și-au preluat necesarul de bani de care aveau nevoie.

            3. Pe de altă parte, finanțatorul și-a crescut gradul de expunere, iar managementul riscurilor îi impune o abordare prudentă în continuare a activității de creditare (nu se mai expune, ca volum de bani în aceeasi măsură, mai ales tinând cont de faptul că expunerea realizată îi asigură un randament constant pe o perioadă cel puțin medie de timp).

            În aceste condiții, finanțatorul se vede pus în următoarea situație: să contracteze creditarea, chestiune logică dar neeconomică, pentru că finanțatorul este intr-o piața în care există competiție, iar daca banii lui nu produc bani, vor produce banii altora, bani.

            Să încerce să acopere nișa rămasă din piață, nișa nesaturată încă, prin diverse oferte, oferte care în primul rând se vor referi la cost.

            Ei bine, aceste oferte se vor lovi de competiție, iar rezultatul confruntării ofertelor va fi unul de scădere al costurilor, pentru că “nu mai sunt multi pești în baltă” (a se întelege că scade cererea de credite, “peștii” fiind cei doritori de credite).

            Scăderea va fi mai mică la creditele pe termen scurt și moderată la creditele pe termen mediu și lung. Aprecierea mea este că la creditele pe termen mediu și lung va exista o scadere de 1 – 1,5 pp datorată exclusiv condițiilor de piață.

            La această scădere se adaugă efectele OUG 19/2019 și tintelor de scadere a dobânzilor reglementate de Guvern, pentru ca bancile să nu plătească taxa pe active.

            Aici vreau să subliniez o chestiune: la creditele în derulare, schimbările acestea pot apărea la cele cu dobândă variabilă, dar nu vor fi scăderi la fel de mari ca la ofertele de  credit noi.

            Care este nișa din piața creditelor care va primi cele mai multe credite?

            Nișa rămasă în piața banilor este reprezentată de agentii economici, operatorii economici cum se mai numesc. Ei au primit cele mai puține finanțări, iar cauza principală o constituie condițiile de bancabilitate discriminatorii. De ce discriminatorii? Pentru că pe tine ca persoană fizică, banca nu te evaluează la fel ca pe o societate comercială, ceea ce este, din punctul meu de vedere o prostie, dar are o motivație și anume că s-a dorit ca antreprenoriatul autohton să nu fie finanțat de către sistemul bancar care numai românesc nu mai este.

            Acest tip de abordare începe să se schimbe și observ că e o mare luptă pentru a se trece la o abordare deschisă către piața economică. Dar aici, efortul trebuie să vină și din partea reglementărilor BNR care trebuie să relaxeze condițiile de creditare impuse prin reglementările centrale. Ca apa s-ar duce 10-15 miliarde euro în creditarea agenților economici. Îi asteaptă ca pe aer. Iar efectul acestor finanțări s-ar vedea imediat în curajul de a a investi, de a depune proiecte, de a realiza noi business-uri.

            De ce sunt eu mereu optimist cu privire la piața banilor? Pentru că nu am vazut niciodata vreun bancher căruia să-i placă să țină banii la sertar sau în pușculită!

            De aceea sunt convins că anul 2019 va fi un an al scăderii dobânzilor si al cresterii creditării economiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*