Scutirea de impozit a salariului minim. O măsură populistă dacă nu are un obiectiv clar. Care ar fi acela?

în Programe & Idei de

Reforma factorului muncă propusă de politicieni nu poate avea loc decât dacă înțelegem corect fiecare element care compune acest factor.

Dezbaterea lansată despre o reformă a taxării factorului muncă trebuie făcută fără a se mai confunda factorii despre care se realizează analiza SWOT, să nu fie introduse în analiză deziderate generale, pentru că rădăcinile factorilor sunt diferite, obiectivele fiecărui factor fiind diferite.

Ce ne propunem?

O analiză a taxării factorului muncă și identificarea posibilităților de scădere a acestei taxări cu scopul ca diferența de capital economisit de către antreprenor să se duca unde?
A. Salarii mai mari. B. Investiții interne. C. Un mix intre cele două. D. Prioritizare sectorială

Care sunt elementele taxării factorului muncă?
Sunt trei: unul de ordin general, care se aplica tuturor veniturilor realizate de persoanele fizice din România, respectiv impozitul pe venit și doua elemente specifice care privesc: a. contribuția la asigurări de stat (contribuție de pensii) și b. contribuția la asigurări de sănătate.

Care sunt măsurile statale care vin în susținerea factorului muncă?
a. Salariu minim brut pe economie; b. Facilități sectoriale privind impozitarea (facilități privind scutirea de impozit pe venit în anumite sectoare precum și facilități la contribuții pentru sectorul construcții). c. Facilități sectoriale privind angajarea tinerilor(subvenții pentru angajatori).

Toate aceste elemente trebuie analizate, în cadrul unor studii de impact, cu privire la efectele pe termen scurt, mediu și lung, efecte luate individual, dar și privite în cadrul unui mix de politici publice.

Ce scapă în cele spuse de mine până acum?
Părerea mea este că scapă esențialul.

Ce este factorul muncă?
Este intrinsec, este de sine stătător? Sau este parte componentă a unui mix de factori, cu o pondere bine stabilită și o flotare care îl poate menține în limite rezonabile în angrenajul economic al tuturor factorilor economici care compun, la nivel microeconomic, un business, iar la nivel macroeconomic un grad de ocupare a forței de muncă?

Ei bine, dacă avem această concluzie, că factorul muncă servește factorului economic la nivel sectorial sau microeconomic, deja intrăm în ceea ce ar trebui să fie analiza sectorială a economiei cu definirea obiectivelor structurale de dezvoltare a acesteia, pe diferite componente funcție de avantajele naturale de care se bucură la nivel regional, România.

Consider că orice viziune privind utilizarea eficientă a factorului muncă trebuie să aibă în vedere scopul final al utilizării acestuia și anume obținerea de valoare adăugată sectorială sau intersectorială.

Plecând de la aceste scurte considerente, hai să analizăm puțin impozitarea muncii cu obiectivul de a identifica direcții de acțiune prin care să se obțină un plus de eficiență la finalul aplicării măsurii.

Impozitul pe venit.
Se propune o facilitate si anume aceea a unui impozit pe venit egal cu zero, pentru cei care au salariul minim, față de 10% cât este în prezent.

În principiu, măsura este aparent atrăgătoare, pentru că avem peste 2,1 milioane salariați în mediul privat și public care câștiga salariul minim.

Dar, din punctul meu de vedere, măsura prin care s-ar adăuga un 10% la salariu prin neimpozitarea acestuia reprezintă o risipă de masă salarială, care nu se duce într-o eficientizare a activității angajatului și deci, nu naște un plus de valoare pentru antreprenor, dacă nu orientăm această facilitate către sectoare productive.

Există foarte multe activități care au un nivel de salarizare de sub 2.000 de lei, care nu reprezintă decât costuri pasive pentru angajator si ele nu pot fi transformate în costuri active prin simplu fapt că așa sunt activitățile respective.
Vă dau exemplu cu postul de casier sau vânzător în market, de încărcător-descărcător sau manipulator in depozite, de agent de vânzări sau distribuitor, de operator call-center și sunt sute de astfel de ocupații în România pentru care, o creștere de salariu de 10% realizata printr-un instrument artificial, de diminuare a impozitului, nu produce mai mult pentru agentul economic, iar surplusul de 10% se duce imediat în consumul individual al angajatului.

Pe de altă parte însă, avem sectoare unde un plus de salarizare ar atrage forță de muncă, ar conduce la calificarea ei si mai ales ar creste productivitatea muncii.
Aceste sectoare sunt îndeosebi cele productive, cele care creează bunuri pentru piață, fie acestea primare, agricole sau manufacturate, industriale. Sunt bunuri care capătă valoarea adăugată pe măsura introducerii lor în procese de producție complexe iar astfel de activități trebuie stimulate.

Nu e lipsit de importanță să spun și faptul că, din perspectiva maximelor de productivitate și a dinamicii productivității muncii funcție de activități și de nivelul de salarizare, analizele economice arată în mod evident faptul că productivitatea muncii este foarte scăzută în zona salariului minim.

Poate părea controversat ceea ce spun, se poate spune ca asta este din cauza antreprenorilor care plătesc salariații în bătaie de joc, ceea ce este parțial real, dar, în principiu, orice logică economică pe politica de salarizare are în vedere un nivel de salarizare crescut la o productivitate mai mare.
Ele sunt într-o legătură direct proporțională în zonele natural realizate de piață și invers proporționale în zonele create artificial.

Cum văd eu lucrurile?
Dacă discutăm de scutirea de impozit a veniturilor salariale de până la 2.000 de lei avem două variante pe care eu le identific:

a. Varianta politică și populistă: scutirea de impozit a veniturilor salariale pentru cei plătiți cu salariul minim sau măsura poate fi extinsă la nivel de venituri în general si stabilit în Codul Fiscal ca veniturile de până la 2.000 de lei, obținute din orice surse nu se impozitează.
Efecte:
1. Avem un impact bugetar care se ridică la peste 770 milioane euro anual, dacă ne referim la salariul minim. Având în vedere faptul că acest impact nu este compensat de o creștere a productivității, care să conducă la încasări mai mari din alte surse fiscal-bugetare (impozit pe profit, TVA, impozit pe dividende) rezultă că avem o diminuare a spațiului fiscal disponibil pentru încasări bugetare.
2. Avem un impact direct în consum de bunuri imediate și nu într-un consum care să conducă la o creștere a nivelului de trai (cu banii puțini pe care i-ai primi ai cumpăra mâncare, sucuri, foarte puține haine sau încălțăminte). Care ar fi efectul acestei presiuni suplimentare? Evident o presiune pe ofertă, cu toate efectele în lanț (scumpirea ofertei, creșterea importurilor etc.), ceea ce ar conduce la o creștere a inflației.
3. Factorii de multiplicare economici s-ar manifesta doar la nivelul acesta marginal de consum, prea mici pentru a genera o multiplicare cu efecte reale.

b. Varianta direcționată și corelată cu sectorul de activitate considerat prioritar și care are potențial de dezvoltare și marjă de productivitate:

Scutirea de impozit să se adreseze angajaților din anumite sectoare de activitate care au un pronunțat caracter productiv, agricultură, industrie alimentară, industrie, construcții, IT, manufactură etc, în care forța de muncă este real folosită și producția de bunuri depinde direct de forța de muncă.

Efecte: Impactul bugetar ar fi compensat prin venituri în alte surse fiscale, prin efectul de multiplicare economică a factorilor de producție direcți, realizați la nivel microeconomic.
Creșterea producției interne compensează consumul suplimentar creat de măsură, mai ales că acesta se adresează unor bunuri imediate care pot fi create chiar de către beneficiarii măsurii, iar activitatea productivă conduce la creșterea ofertei, compensând astfel presiunea pe oferta (diversificare și multiplicare ofertă). Asta înseamnă efect nul în inflație.

Dacă ar fi să propun o măsură de acest gen eu nu m-as raporta doar la salariile de până în 2.000 de lei.

Aș propune ca măsură scutirea de impozit a veniturilor salariale de până 2.000 de lei pentru toate salariile din anumite sectoare din economie (care să fie stabilite pe principiile economice de care am vorbit mai sus) indiferent de nivelul de salarizare.

Stabilești sectorul economic, stabilești ca până în 2.000 de lei nu se plătește impozit pe venit, iar ceea ce depășește 2.000 de lei se plătește 10% impozit.

Dar mai am și alta propunere, introducerea impozitului pe venitul global cu posibilitatea deducerii cheltuielilor de consum imediat. Practic, o astfel de măsură ar avea ca efect același lucru, respectiv nu ai plăti impozit pe primii 2000 de lei, pentru ca ar fi acoperiți de cheltuieli.

Într-un articol viitor voi prezenta o analiză pe zona contribuțiilor prin care aș propune o reformă masivă a zonei de asigurări sociale (de stat sau de sănătate), cu menținerea nivelului contribuțiilor dar cu introducerea opțiunilor public – private, astfel încât angajatul să aibă dreptul să aleagă dacă este asigurat în sistemul public sau in sistemul privat, cu condiționarea ca sistemul privat să dispună de capitalul necesar pentru garantarea asigurărilor pe care le-ar gestiona.
Enjoy!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*