ROBOR și dobânzi!

în Dobânzi și Creditare de

Indicatori care nu ar trebui să preocupe oamenii.

          Însă prin modul în care au fost folosite au ajun să fie mai preocapnte decât hrana pe care o pui în farfurie, pe masa, seara în familie.

          Despre creșterea ROBOR, despre posibila manipulare a acestuia, despre efecte asupra creditelor, despre cauze ale creșterii ROBOR auzim zilnic. La fel, auzim despre creșterea dobânzilor și posibilitatea ca acestea să aibă o bază speculativă, unii spun că ar fi o consecință firească a lipsei de lichidități din piață.

          Este un asalt informational din care românul nu mai înțelege nimic, devine confuz, pentru că mesajele despre realitatea economico-financiară sunt contradictorii, transmise pe jumătate, sunt interpretate, sunt răstălmăcite sau sunt folosite de fiecare în propriul război, mai mic sau mai mare, cu obiective mai mici sau mai mari.

          Și cred că de aceea doresc să punctez câteva chestiuni.

          Creșterea economică a adus după sine și creșteri de costuri mai mult sau mai puțin speculative

          Mai întâi aș dori să vă introduc în efectele creșterii economice și al creșterii veniturilor și o să vă pun în față o imagine ca să înțelegeți mai ușor:

          Când un copil crește și se dezvoltă, ia în înalțime, ia în greutate, e un lucru normal, e totul foarte bine, semnele sunt bune.

          Dar când el crește, toate cresc odată cu el. Măsura de la pantofi, marimea de la tricou, de la pantaloni, toate se modifică. Drept pentru care, nu se mai poate îmbrăca cu hainele pe care le purta înainte de a crește. Și îi trebuie altele mai mari. E ca și cum și hainele “ar crește”.

          Creșterea copilului conduce la nevoie de haine de alte mărime. Hainele de altă mărime (oferta) care stăteau nevândute din cauza lipsei de cerere, încep să devină căutate. Fiind căutate (creșterea cererii), valoarea lor crește. Este ceea ce se poate numi factorul de multiplicare al creșterii fizice a copilului (efectul de rundă întâi) prin efectul de rundă a doua (creșterea cererii și scumpirea ofertei sau simplist vorbind costuri suplimentare cu acoperirea efectului de rundă întâi).

          Ei bine, așa e și în economie și mai ales în materie de bani. Când economia crește, când cresc veniturile, crește și presiunea pe lichiditatea din piața financiară, este nevoie de mai multi bani, care să acopere, în echivalent, creșterea veniturilor (care trebuie acoperită cu bani). Dacă creșterea este egală (a veniturilor cu disponibilul de bani din piață monetare) nu ar trebui sa apară, teoretic, diferențe de cost, pentru că, există, ipotetic, acoperire pentru fiecare unitate de venit cu o unitate de monedă.

          Dacă însă creșterea veniturilor este mai mare decât disponibilul de lichiditate, atunci, banii sunt mai puțini și încep sa devină mai scumpi, începând chiar să intre într-o competiție de acoperire a unor venituri înaintea altor venituri. Dacă ai excedent de lichiditate, atunci, logic, banii ar trebui să fie mai ieftini pentru că sunt îndeajuns de mulți încât să acopere, în echivalent, veniturile.

          Știți de ce vă spun asta? Pentru că guvernatorul BNR spune că există excedent de lichiditate în piață. Și totuși este contrazis de creșterea dobânzilor interbancare și mai ales a dobânzilor pe termen scurt (ROBOR overnight).

          Tot guvernatorul ne explică faptul că la creșterea dobânzii interbancare nu se mai aplică ceea ce am spus mai sus, ci inflatia. Inflația ar duce dobânzile în sus.

          Păi, dragii mei, dobanda interbancară overnight nu se raportează la inflatia anuală. Ci la inflația zilnică, cel mult lunară. Dacă inflația lunară este de 0,8%, împărțiti la 12 și aveți ajustarea pe dobândă. Adică 0,06. Și atunci cum explici o creștere a ROBOR overnight de la 1,5% la 3%?

          Nu ai cum să explici dintr-o perspectivă a unui factor extern. Este doar un factor intern, de oportunitate, speculativ.

          Și cam asta s-a întâmplat în ultimii doi ani. Veniturile au produs costuri excepționale, nedatorate deținătorilor de venituri ci intermediarilor financiari (scumpirea ofertei).

          Băncile au simțit “miros de bani și de profit”, au simțit că au crescut veniturile oamenilor.

          Și au trecut la vânătoare de bani prin majorarea, în primul rând a acestui ROBOR. Care era undeva 0,6% și a ajuns la maximul de 3,59%. Iar apoi, au mai ridicat și marja fixă, la creditele noi, cu cel puțin 1 pp.

          De ce s-au enervat guvernanții?

          Pentru că băncile aveau profiturile asigurate și fără să crească dobânzile. Pentru că în loc să lase banii oamenilor să circule, să se învârtă, să producă bani, să existe efecte în prosperitate și bunăstare, au “confiscat” parte din acești bani, prin dobânzi care nu au legătură cu banii efectivi și costul lor, ci cu un comportament speculativ.

          Băncile au destula marjă să facă profit prin multiplicarea creditelor, datorată capacității oamenilor de a face împrumuturi și de a acoperi aceste împrumuturi cu veniturile suplimentare.

          Și asta este dovedit de faptul că, potrivit datelor BNR, în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2018, au fost acordate credite suplimentare de 9,2 miliarde euro. Nivelul creditelor ajungând la 76 miliarde euro, cel mai înalt nivel la care a ajuns vreodată sistemul bancar din România.

          Un 8% (cât era dobanda la creditul de consum înainte de 2017), aplicat în continuare celor 9,2 miliarde euro acordate suplimentar, le aducea băncilor un profit de 736 milioane euro anual.

          Cred că ne-am lămurit acum cu chestia asta.

          Să discutăm despre ROBOR și creșterea ratelor la credite

          ROBOR este rata medie a dobânzii de referință pe piața monetară interbancară stabilită pentru depozitele plasate de către instituțiile de credit.       Adică media dobânzilor cu care, teoretic, băncile dau bani cu împrumut.

          Această rată medie se stabilește ca medie aritmetică a ratelor dobânzilor practicate de 10 instituții de credit relevante pentru piața românească din punct de vedere al activității pe piața monetară interbancară. În cadrul acestui proces, numit fixing, rata de referință ROBOR este stabilită pentru scadențele de o zi, o săptămână, o lună, 3 luni, 6 luni, 9 luni și respectiv 12 luni. Din această medie sunt excluse valoarea cea mai mare și valoarea cea mai mica și este formată rata medie.

          Acest tip de operațiune, fixing, se realizează zilnic, între 10.45 și 11.00 și nu este condiționat și de efectuarea unei tranzacții.

          Ajungem astfel la reglementările imperfect care au condus la suspiciunea că poate exista manipulare.

          Tipul ăsta de fixing a fost introdus prin reglementări ale BNR încă din 1995, fiind adaptat în 2007 și 2008. S-a dorit astfel ca această rată medie să fie un indicator, pentru oricine din piața financiară, că acesta ar fi costul real al creditării.

          Însă ROBOR nu a reprezentat niciodată costul efectiv al banilor, la toate scadențele, deoarece el nu a fost însoțit de tranzacții efective. Tranzacțiile s-au realizat la alte ore, doar pe anumite termene (de regulă overnight, la o zi și la o săptămână) și la dobânzi inferioare.

          Și aici apar două chestiuni, iar acestea apar datorită a două motive: impactul ROBOR asupra creditelor și aberația prin care ROBOR poate fi mai mare decât dobânda de politica monetară a Băncii Naționale a României.

          Pentru că dobânda de politică monetară a BNR este asimilată ca fiind dobânda cu care BNR poate acorda împrumuturi pe termen de o săptămână. Si atunci care ar fi logica vreunei bănci să ia împrumut de la altă bancă cu o rată a dobânzii mai mare decât dobânda de politică monetară a BNR? Din punct de vedere economic, niciuna. Din punct de vedere speculativ oricare și voi explica. Dar, practic nici nu ia, face fixing, trece o dobândă acolo în grilă, dar nu ia și banii. De ce o face? Pentru că ROBOR-ul a fost legat de creditele oamenilor printr-o reglementare dăunătoare.

          Dacă dorește și este lăsat de sistemul bancar, Guvernul poate oricând să dea un act normativ prin care ROBOR să nu mai fie legat de credite.

          Să nu rămân dator și să spun că legarea ROBOR de creditele acordate de bănci nu vine din piață, nu vine din BNR ci vine din reglementare. Această “legare” s-a făcut prin aplicarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, modificata prin OUG 52/2016, care, prevede că la creditele cu dobânda variabilă dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referintă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului.

          Reglementările europene în materie obligă ca dobânda la creditele cu dobândă variabilă să fie raportată la  orice indicii sau rate de referinţă clare, accesibile, obiective şi verificabile de către părţile la contractul de credit şi de către autorităţile competente.

          Ei, dragilor, aici a fost cheia și șmecheria, unde, după părerea mea BNR a pierdut controlul asupra efectelor fixingului și băncile au început să joace și să facă profit pe seama celebrului ROBOR.

          Faptul că în OUG 50/2010 a fost introdusă această posibilitate, desi volatilitatea ROBOR este data însăși prin fixarea sa (se face zilnic), în comparație cu rata dobânzii de politică monetară care se stabilește cel mai devreme, lunar, în baza unei analize temeinice de catre Banca Națională și care îndeplinea toate criteriile din Directivă a fost o mare eroare, pe care au plătit-o și o plătesc toți românii.

          Pentru că băncile au speculat. Și au și fost lăsate în pace de către BNR și de guverne. Gândițivă câtă dobândă ați plătit în plus datorită acestei erori de reglementare (interesate și intenționate, părearea mea).

          Miliarde de lei au fost castigate, din condei.

          Dacă tot dezbatem și analizăm căutând soluții, eu consider că soluția este decuplarea ROBOR de credite.

          Modifici art. 37 din OUG 50/2010 si spui “în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata durata derularii contractului.

          Și precizezi că se aplică tuturor contractelor de credit, inclusiv celor aflate în derulare, de la data intrării in vigoare a actului normativ. Și gata.

          Dacă faci această modificare, atunci Banca Nationala devine singura responsabilă de eventuala creștere a ratelor românilor, dar, să fim serioși, presupunem că BNR face analize serioase când stabileste rata de politică monetară și oricum nu ar putea să se joace prea mult cu aceasta rată de politică monetară pentru că circuitele financiare globale sunt într-o strânsă legătură.

          Aș mai spune ceva înainte de ultimul capitol: Creșterea ROBOR de acum are un caracter speculativ destul de pronunțat, la care BNR a pus umărul, cu toată dragostea și cu toate instrumentele. Căci BNR a încurajat creșterea ROBOR prin creșterea dobânzii de referință, adică a ratei de politică monetară. Chiar în 2017.

          Cât ar trebui să fie rata de poltică monetară?

          Rata de politică monetară ține seama de mai mulți indicatori dintre care cei mai simpli de înțeles sunt masa monetară în circulație și inflația.

          Îm momentul în care ai un deficit de masa monetară în raport cu nevoia de monedă, ceea ce ar trebui să faci este să reduci acest deficit și să încurajezi creșterea masei monetare pentru echilibrarea deficitului, iar asta se face prin scăderea dobânzii de politică monetară.

          Însă pe de altă parte ai inflația, iar rata de dobândă de politică monetară trebuie să fie egală sau mai mare decât inflația. Iar aici ai de ales, ori crești dobânda de politică monetară (scumpești banii) pentru ca valoarea să fie pozitivă (peste rata inflatiei). Ori faci asta cu prețul creșterii deficitului de masa monetară, ori acționezi să scadă inflația.

          Nu vreau să vă pierd prea tare în teoria asta despre monedă și atunci o să ajung la opinia mea despre ce ar trebui făcut.

          Opinia mea este că trebuie să scadă rata de politică monetară, măcar cu 0,5 pp, ca să redreseze deficitul de lichiditate, lichiditate care conduc la stagnarea creșterii dobânzilor, care nu mai scumpesc banii, bani care nu mai produc inflație și începi să ai efectul invers, pe cale de consecință, de scădere a inflației.

          Dacă scumpești banii, inflația vine de la sine.

          Concluzia mea este că rata dobânzii de politică monetară ar trebui să fie 2%, desi aș putea merge curajos pe 1,75%.

          Cele două măsuri pe care vi le-am povestit în această analiză ar conduce la ieftinirea ratelor la credite cu până la 10% în mod automat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*