Marota creșterii salariilor de Halloween sau cum umbra lui Stalin și a sa gâscă întunecă mințile profane

în Analize economice.Invitati de

De principiu, nu-l suport pe managerul care spune “nu pot” și care este adeptul  lui “las’ că-ți dau când vreau eu” (ca la gâscă!). Pentru mine, acest tip care își arogă (sau căruia i se dă) titlul de manager nu este decât cel care aplică metoda Gâsca lui Stalin. El nu este manager pro-activ, ci este magazioner, passive manager, adică administrator, sau gestionar de magazie!

Îl doresc pe cel care spune “hai să găsim soluții”.

Nu știu cum s-a întâmplat… nu, nu s-a mărit armata, cum spunea un celebru cântec post revoluționar, dar s-a întâmplat altceva și acest altceva s-a întâmplat chiar de Halloween. Parlamentul a adoptat o serie de amendamente la OUG nr.20/2016, prin legea de aprobare a acestei ordonanțe, prin care a prevăzut o serie de creșteri salariale la două dintre cele mai vulnerabile categorii de bugetari: personalul din sănătate și personalul din educație. Șoc și groază! Cineva a furat caimacul altcuiva! Pentru că, deși trist, la asta se rezumă tot: amendamentele au fost votate de unii, iar ceilalți au simțit că au pierdut puncte în fața electoratului. Și s-a dezlănțuit tsunami-ul lui “nu se poate!”. Condimentat cu acuzații de populism la adresa celor care au avut îndrăzneală să spună că se poate.

Nici în dos nu-i doare pe cei care au pierdut puncte că oamenii aceia la care se referă amendamentele nu sunt salarizați corespunzător. Că sunt salarizați cum a spus Anca Dragu, mai ceva ca-n Bangladesh! Că au familii și copii! Că salvează vieți! Că educă suflete! Că ne șterg la fund și ne pun sonda când suntem bolnavi și neputincioși! Că un dascăl are sub 2.000 de lei după 30 de ani de muncă! Că un asistent de spital are 1.300 de lei, deși de el depinde câteodată chiar și viața unui om (mai țineți minte cazul de maternitatea Giulești?). Nu tati, noi avem responsabilități de stabilitate economică, bugetul nu suportă, deficitul e-n pericol, gata: se cade în prăpastie!

Mă așteptam să fie bani de salarii în educație și sănătate! Mă așteptam la asta, știind că (toată presa a spus-o mulți ani la rând) frauda în Sănătate este de 2 miliarde de euro și că acum, cu aşa profesionist la cârmă, această frauda nu va mai fi, urmând să rezulte o economie de 2 miliarde de euro… de unde să găsești câțiva lei să dai și salariaților din sănătate?… Ce să înțeleg? Că nu era fraudă sau…?
Mă așteptam să fie bani și din Educaţie… atâta timp cât platformele alea extraterestre ,gen manuale digitale, e-learning, manuale pentru copii etc. nu există și nu s-au cheltuit bani pe ele… mă gândeam să rămână vreo 500 de milioane de euro și de acolo… ca să fie loc să dai și la profesorii și dascălii plătiți cu mai puțin de 2.000 de lei pe lună după 30 de ani de muncă…
Am citit și legea de aprobare a OUG 20/2016. Pur și simplu doar corectează omisiunile voite ale unora… despre sursa de finanțare, aceasta este aceeaşi ca în OUG. Iar dacă cei care au emis OUG au uitat să o treacă… aceasta este implicită, adică bugetul de stat, dar denota și o problemă de cunoaștere a legii responsabilității fiscale…

Dar ia să studiem noi cum e cu OUG 20 din 2016. Cineva a spus ca nu pot fi făcute creșteri de salarii înainte cu șase luni înainte de alegeri. Că așa spune legea responsabilității fiscale la art 17: “1) Nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, in conformitate cu art.110 alin.(1) din Constituția României republicată, care conduc la creșterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar”.

Ok, dacă e lege, nu-i tocmeală! Acum, ia să vedem când a apărut OUG 20 din 2016 care prevede creșteri de salarii: în data de 9 iunie! Adică, 180 de zile se cam termina la începutul lui decembrie, cu câteva zile înainte de expirarea mandatului Guvernului. Aici suntem ok.

Dar unde e chichița? Ce a uitat sa spună cineva, iar această uitare a fost preluată de habarniști, fără răbdarea de a citi legi? Legea responsabilității fiscale se aplică Guvernului României. Nu Parlamentului României. Legea responsabilității fiscale este un instrument normativ care are grijă ca un guvern să nu devieze de la niște ținte macroeconomice, având în vedere că el nu mai este supus verificării Parlamentului pe parcursul perioadei dintre adoptarea Legii bugetului de stat și următoarea lege, de adoptare a Legii bugetului de stat!

Oops, wake up baby! Ce zisăși? Și cum dracu, chiar nimeni nu sare de cur în sus la faza asta? Am impresia, de multe ori, că Morometele anonim este mult mai luminat decât elita acestei țări care pleacă după fentă, care e suficientă și superficială, dar arogantă cum nimeni alta…

Deci, eu zic să o lăsăm mai moale că nu se poate creștere înainte cu șase luni, că nu se aplică Parlamentului.

Acum să facem o analiză a resursei financiare. Așa cum spuneam, fiind lege de aprobare a unui OUG, resursa financiară se regăsește în OUG, iar dacă nu e nici acolo, ghinion de neșansă, în bugetul de stat, implicit.

Înțeleg că acest guvern nu a putut face economii de 1 miliard de euro, în condițiile unei economii subterane de 29% din PIB, a unei evaziuni de 16 miliarde de euro, a unei fraude suspicionată în sănătate și estimată la 2 miliarde de euro, a unei fraude de sistem (adică la nivel macro-bugetar) estimată de Curtea de Conturi la 10% (adică, minim 4 miliarde de euro).

Ok. Nici nu ne mai referim de acum încolo la ceea ce poate oferi bugetul actual sau creșterea economică primită cadou. Hai să ne gândim la alte soluții.

Bani pentru salarii?
Asta așa, pentru pricepuții care discută despre PIB și ne spun că nu ne pricepem. Dar, uită că în PIB-ul ăla lăudat se întâmplă niște paradoxuri… iar aceste paradoxuri arată că 29 % din PIB  anual este economie “gri” – cam 47 miliarde euro (dar o regăsim ba pe la producție, ba pe la servicii, ba pe la importuri, ba pe te mai și miri unde – nu intru în detalii că vă obosesc), iar vreo 16 miliarde reprezintă evaziune fiscală. Să nu mai vorbim că nimeni, dar nimeni nu vrea să rupă pisica și să creeze cadrul fiscal corect, în care bugetul de stat ar realiza venituri de peste 50% din PIB. Ei au cam uitat că PIB este de 170 de miliarde de euro, iar bugetul de stat nu sare de 40 miliarde (nu intru în detalii, că nu mă apuc acum să predau economie).
Aș putea să vă spun că atacul asupra economiei gri, prin legi care să limiteze apetitul multinaționalelor de a scoate veniturile din țară, pe sistemul prețurilor de transfer și al achizițiilor umflate sau al plății unor servicii externalizate către firme-pui din domenii auxiliare, ar fi foarte simplu și as putea să vă arăt că acest atac ar viza peste 80% din capital. Dar ar fi poate prea tehnic, nu cred că Ionuț Dumitru sau Adrian Vasilescu, acești obedienți chibiți ai economiei românești, ar înțelege. Aș putea să vă spun despre măsuri de reducere a evaziunii fiscale fie și măcar cu 1 miliard de euro anual!… dar toată lumea știe asta, nu? (nu prea face nimeni nimic, din păcate, că văd că trendul se menține constant, în valori absolute).
Atunci, hai cu o soluție la îndemână, care nu sporește deficitul, care crește veniturile la bugetul de stat, care elimină practica evazionistă generată de marii retaileri prin așa zisele prețuri de transfer, prin umflarea valorii de import a unor produse marcă proprie, cu rulaj mare, în urma vânzării cărora statul nu încasează în sumă absolută nici măcar TVA-ul de 9% raportat la produs vândut.
Toată lumea a vorbit de produsele de panificație congelate care intră în România, disturbă piața internă și se vând ca “pâinea caldă”. Fenomenul e simplu: consumatorul prefera o pâine caldă. Producătorul român nu poate furniza retailerului pâine caldă și chiar dacă e caldă la recepție, aceasta se răcește până se vinde. Retailerul profită de gustul consumatorului și coace coca congelată, furnizând pâine caldă. Câteodată o reîncălzește pe aia de s-a răcit și nu s-a vândut. Consumatorul are impresia de proaspăt, deși coca are și un an vechime (eu nu cred că e așa veche)!
Până acum nimic deosebit. Problema apare la bani. Din toată șmecheria asta, după cum spune mediul de afaceri autohton, se pare că retailerul nu prea plătește bani statului, deoarece prezintă un preț de achiziție (import) ridicat… Astfel, invocă un adaos mic (undeva la 5%), deși realitatea e alta.
Pe calcule, dacă acest fenomen este real, la 875.000 de tone scapă neimpozitați vreo 5,3 miliarde de lei (cifra luată din presă), la care se adaugă și un TVA de vreo 450 de milioane de lei.
Dacă suma ar fi impozitată corect, veniturile declarate corect, șmecheria umflării preturilor de achiziție eliminată, controlul întărit, dacă data fabricației nu ar fi prezentată în fals (ei trec data coacerii ca dată de fabricație, și nu data producerii materiei prime – coca), dacă ar fi interzisă această practică de a folosi cocă congelată, iaca banii! Că nu mai vinde retailerul că nu-i mai convine, lasă că vinde producătorul român. Per ansamblu, statul și bugetul câștigă.
Discutăm de 1,3 miliarde euro anual! Trebuie doar dată o lege!
Ca să nu mai spun că retailerii deja se pregătesc sa spună că produsele de panificație congelate pe care le vând ei aici sunt produse românești și intră sub incidența cotei de 51% stabilită de lege!
Soluții există. Dar nu pentru fataliști și speriați de multinaționale. Aș putea da încă zece exemple din zona asta a retailului, dar …..

Mă așteptam la multe… ca de exemplu la mai multă smerenie din partea unei persoane care, înainte de a-și da cu părerea despre munca din România (cu un aer suficient de mă bufnește râsul), câștiga de la stat, în calitate de prestator, într-o singură zi, cuantumul pe care acum îl neagă ca drept pentru o lună unor persoane care asigură baza sistemului de sănătate și de educație…
Mă așteptam la multe… dar… Mi-am luat ţeapă, deh!

Csf? Ncsf! Enjoy!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*