EP. 4 ~ Inflația

în Curs de Macroeconomie de

Inflaţia este general resimțită ca un proces de creştere persistentă a nivelului preţurilor.      

            În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte.

            De obicei, o creştere a nivelului mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este considerată inflaţie.

            Un nivel al inflaţiei între 1 şi 3 % pe an este considerat rezonabil pentru o economie în expansiune, iar o astfel de inflaţie se numeşte inflaţie târâtoare. Mai este cunoscută și sub denumirea de inflația liniștită

            La polul opus se situează situaţia în care inflaţia este de peste 50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie.

            Pe termen lung inflaţia este prezentă în orice economie.

            Deflația reprezintă opusul inflației. Ea este marcata de o scădere a prețurilor, iar efectul în economie este invers celui care este generator de inflatie, respectiv se înregistrează o scădere a cererii, iar oferta nu mai are cum sa fie valorificată. Nefiind valorificată ea generează costuri suplimentare dar prelungesc implicit și ciclul de productie (cu costuri) și duc la scăderea consumului.

            Deflatia este primul pas către căderea economiei, respectiv către restrângerea activităților economice, prin creșterea costurilor ofertei, prin întreruperea ciclurilor economice și creșterea șomajului, pe cale de consecință.

            Cum măsurăm dacă un preț al unui bun crește fată de prețul altui bun, dar în același timp prețul altor bunuri scade? Cum ne dăm seama că există schimbare în prețuri ale unui bun față de altele sau chiar a unui bun fața același bun, dar raportat la alt moment de timp? Cum observăm schimbarea de preturi în întreaga economie?

            Aceste observări și măsurători le facem prin intermediul unor indicatori.

            Indicatorii prin intermediul cărora este măsurată inflația sunt:

            Cei mai importanţi dintre aceştia sunt:

            a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC);

            b) indicele preţurilor de producţie (IPP);

            c) indicele general al preţurilor (IGP);

            d) deflatorul PIB.

            Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) măsoară evoluţia preţurilor unui coş de produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie reprezentativă.             Componentele acestui coş şi ponderea acestora în cheltuielile totale sunt determinate de către Institutul Naţional de Statistică pe baza unor studii efectuate prin sondaj asupra gospodăriilor din România.

            Indicele preţurilor de producţie (IPP) măsoară evoluţia preţurilor în stadiile anterioare consumului final, respectiv preţurile materiior prime, al semifabricatelor şi ale produselor finite înainte a fi livrate pe piaţă.

            Indicele general al preţurilor (IGP) măsoară evoluţia tuturor preţurilor din economie, respectiv atât a preţurilor bunurilor consumate de către gospodării cât şi a preţurilor bunurilor care intră în procesele de producţie. Acesta reprezintă cel mai general mod de măsurare al inflaţiei.

            Deflatorul PIB arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor incluse în PIB, şi se calculează astfel:

            Deflatorul PIB = PIBreal/PIB nominal*100

           Despre ce reprezinta PIB nominal si PIB real, ne uitam în episodul doi când am discutat de acest subiect.

Diferenţa dintre IGP şi deflatorul PIB provine din structura diferită a bunurilor şi serviciilor care sunt incluse în fiecare dintre aceştia.

            Dacă deflatorul PIB se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor produse în interiorul ţării, indicele general al preţurilor se calculează ţinând cont şi de produsele importate.

            Cele mai generale măsuri pentru inflaţie sunt indicele general al preţurilor şi deflatorul PIB.

            În aprecierea indicatorilor care descriu inflaţia apar şi diverse probleme, cum ar fi:           a) pentru toţi indicatorii, pe parcursul perioadei analizate ponderile cantităţilor consumate se presupun a fi nemodificate. Această ipoteză nu este absolut corectă (satisfăcătoare), deoarece pe parcursul unui an apar diverse efecte de substituţie datorate modificărilor preţurilor, ceea ce conduce la modificarea ponderilor cu care bunurile şi serviciile intră în calculul indicilor corespunzători.

            b) altă problemă o constituie creşterea calităţii bunurilor şi serviciilor. De exemplu, calitatea televizoarelor a evoluat permanent, trecând de la cele alb-negru la cele color. Preţurile, de asemenea au crescut, însă nu mai este vorba de acelaşi produs. În statistică se înregistrează doar creşterea preţului la produsul “televizor”, fără a se ţine seama ce modificările calitative. Astfel, creşterea preţurilor datorită creşterii calităţii produselor nu mai poate fi privită drept inflaţie.

            c) în mod analog apare problema produselor noi, care nu au existat în perioada anterioară, dar vor intra în uzul curent în perioada curentă. Pentru acestea nu există un termen de comparaţie, deci şi estimarea influenţei acestora asupra modificării preţurilor este dificil de evaluat.

            CAUZELE INFLATIEI:

            a) Inflaţia prin salarii şi prin costuri

            Orice creştere a salariilor conduce la creşterea costurilor de producţie, şi de aici, la creşterea preţurilor, deci la inflaţie.

            De asemenea, creşterea costurilor de producţie datorată creşterii preţurilor materiilor prime, a materialelor sau energiei va determina creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor finale, contribuind la creşterea inflaţiei.

            În cadrul inflaţiei prin costuri o formă distinctă o constituie inflaţia importată. Acest tip de inflaţie se manifestă într-o economie puternic dependentă de mediul extern datorită creşterii preţurilor mondiale (de exemplu la combustibili, materii prime etc.).

            Creşterea preţurilor pe piaţa mondială va conduce la creşterea costurilor de producţie generate de bunurile şi serviciile importate, şi de aici creşterea preţurilor interne.

            b) Inflaţia prin cerere

            Creşterea cererii de bunuri şi servicii mai rapidă decât creşterea ofertei va determina creşterea preţurilor.

            Creșterea veniturilor (prin salarii și pensii) generează o creștere a cererii, în general de bunuri de larg consum, dar și de servicii și credite, care sunt reprezentate de o oferta limitată la momentul creșterii cererii.

            Efectul imediat al cererii mai mari decât oferta este scumpirea ofertei.

            Scumpirea ofertei se face prin creșterea preturilor de valorificare și avem iar o creșțere de inflație. Aceasta este o inflație conjuncturală, deoarece scumpirea ofertei nu este întotdeauna suficientă pentru acoperirea cantitativă a cererii și este urmată de diversificiarea si multiplicarea ofertei. Această diversificare și multiplicare a ofertei este de natură să echilibreze raportul cerere-ofertă și astfel că fenomenul devine invers, respectiv prețurile incep sa scadă și, pe cale de conseință, inflația scade.

            Creșterea cheltuielilor guvernamentale în zona bunurilor și serviciilor precum și în zona cheltuielilor de investiții, generează o creștere a cererii, care, la momentul initial este mai mare decât oferta. Se petrece același fenomen, de scumpire initiala a ofertei, iar această scumpire se reflectă în inflație. Evident ulterior, un astfel de proces se inversează, oferta crește, se diversifică și multiplică, iar inflația scade.

            c) Inflația generată de politica monetară

            Creşterea masei monetare (a ofertei de monedă) poate constitui o nouă sursă de creştere a preţurilor.

            Creşterea masei monetare, însoţită de creşterea producţiei, poate conduce la reducerea ratei dobânzii, de aici la creşterea cererii pentru investiţii, şi implicit la creşterea preţurilor.     

            În cazul unei întârzieri între momentul creşterii ofertei de monedă şi creşterea producţiei în cadrul sectorului real, atunci creşterea de masă monetară se îndreaptă în totalitate către preţuri, respectiv se va regăsi într-o creştere a inflaţiei.

            Ca și concluzie sau ca și final al acestui episod, inflația linistită sau târâtoare, inflația care este sub 3%, nu este o inflație care să genereze îngrijorare, fiind ușor de gestionat și influențat. Ceea ce este  îngrijorator este atunci când apare hiperinflația, adică preturile cresc brusc cu peste 50% lunar, pentru că într-o astflel de situație este evident că nu acționează niciuna din cauzele obișnuite, ci este vorba de șocuri, iar pentru a diminua efectele unui șoc, trebuie întâi să identifici cauza acestuia. O astfel de inflație, hyperinflația va fi întotdeauna neanticipată și va produce efecte negative în lanț pentru toată lumea.

Take-Home

Inflație bună pentru economie = sub 3%.

Inflatie rea pentru economie = Hiperinflație, o creștere lunară cu peste 50% a preturilor .

Deflație = rea pentru economie.

Adrian Câciu

            Inflație bună pentru economie = sub 3%

            Inflatie rea pentru economie = Hiperinflație,o creștere lunară cu peste 50% a preturilor  

            Deflație = rea pentru economie.

            Vom învăța, într-un episod viitor, că inflația poate fi folosită ca o soluție pentru rezolvarea unor probleme majore în economie, cum este ieșirea din recesiune sau evitarea recesiunii.

            O să vă prezint, de asemenea, în alt episod, când vom vorbi de multiplicatori în economie, care este efectul pozitiv al cresterii veniturilor și cum se produc efecte de runda a doua în economie, prin factorul de multiplicare și câtă multiplicare produc la rândul lor celelalte cheltuieli guvernamentale, mai ales cele de investiții despre care vi se spune atât de mult, dar nu vi se prezintă efectul macroeconomic imediat. Înțelegeți despre aceste aspecte și din prezentarea pe care o găsiți tot pe aceasta pagina, la rubrica programe și idei. O să vedeți diferențe mari în multiplicarea rezultatelor economice și atunci veți ințelege de ce este oportun să alegi unul sau altul dintre stimulii economici de natură să conducă la creștere economică sau sa alegi o combinație între acești stimuli. Tot în cadrul procesului de multiplicare vom afla și cum se inversează rolurile între cerere și ofertă pe parcursul derulării fluxurilor economice generate de stimulul initial.