#analize în #economie și #fiscalitate

Category archive

Inflația și Creșterea Economică

Inflatia din Uniunea Europeană nu este într-o zonă de confort

în Inflația și Creșterea Economică de

Știu că unii au scris astăzi despre comunicatul Eurostat referitor la inflație.
Precum cormoranii, s-au aruncat pe ce lucește și au vorbit de rata anuala a inflației din România. Deși era deja anunțată din 12 iunie de către INS.
Altceva este important în comunicatul Eurostat. Iar, dacă lansatorii de petarde nu erau cormorani, ar fi analizat semnalul dat de Eurostat:
Inflația în zona euro scade la 1,2%, de la 1, 7% în aprilie. Asta este îngrijorător. Pentru ca reaprinde pericolul recesiunii tehnice. Italia, cu 0,9% pare clar sortita neiesirii din recesiune.
Germania, cu 1,3% este la limita, iar posibilitatea de a intra în recesiune este foarte mare. Deși a recuperat foarte mult capital din UK, se pare ca politicile economice germane nu au găsit calea pentru repornirea motorului german.
Grecia ratează clar revenirea la un PIB natural, iar Franța arată că va intra în dificultăți care vor aduce din nou datoria publica la peste 100% din PIB.
Undeva, semnalul la 5 luni din 2019,ne arata ca politicile monetare din zona euro, coroborate cu bugetele stabilite în concordanta cu Tratatul Fiscal, nu creează stimulii economici necesari pentru revenirea economiilor europene într-o zona de confort.
Enjoy! 

De ce nu reușește România să își folosească potențialul de dezvoltare?

în Inflația și Creșterea Economică de

România se bucură de un potențial de dezvoltare ridicat din perspectiva regională. România beneficiază de o multitudine de resurse naturale care deschid tot atâtea posibile opțiuni de dezvoltare. Opțiunile acestea de dezvoltare au însă legătură cu modul inteligent în care le valorifici. Deocamdată, testul inteligenței nu a fost trecut cu brio, iar resursele României nu sunt valorificate la un nivel care să conducă la dezvoltare.

Potențialul acesta nu va fi niciodată atins dacă nu realizezi investiții care să îl pună în valoare. Prezenţa unor resurse naturale într-o anumită regiune trebuie să atragă după sine transferul de resurse financiare către acea regiune.

Dezvoltarea este un proces cumulativ  şi circular, bazat pe elemente specifice (teritoriul, resursele naturale  şi umane, amplasarea geostrategică etc.)  şi pe o serie de avantaje comparative şi/sau competitive ce determină evoluţii regionale diferenţiate şi impune anumite categorii de intervenţii, în concordanţă  cu necesităţile locale și strategiile naționale.

Politica de dezvoltare a unei țări trebuie să țină întotdeauna seama de avantajele sau dezavantajele create de așezarea sa geografică, de resursele interne, de potențialul productiv, de contextul economic regional și mai ales de potențialul de creștere raportat la abordarea geo-strategică  reducerii decalajelor de dezvoltare și activare a valorii adăugate intrinseci.

Analiza avantajelor economice ale României în context regional este un subiect frecvent dezbătut şi analizat, atât la nivel politic, cât şi la nivel teoretic şi practic, părerile şi concepţiile specialiştilor fiind uneori contrare, dar de cele mai multe ori ajungând la un numitor comun: România se află în prezent la un nivel cu mult sub potențialul său de dezvoltare și mai ales la un nivel în care nu își pune deloc în valoare avantajele economice naturale.

Dacă fac o rapidă trecere în revistă a resurselor naturale care pot fi valorificate în beneficiul României, de la gaze, la petrol, de la energie hidro la cea nucleară, de la resurse de cupru sau cărbune, de la ape minerale la ape geotermale, de la terenuri agricole de o înaltă productivitate la păduri care se întind pe o suprafața mare din teritoriu, de la o zonă montană care se întinde pe o treime din țară, la o Deltă care este unicat în lume din multe puncte de vedere, este simplu de înțeles că potențialul de dezvoltare bazat pe resurse este imens.

În lupta economica globala, Romania are sansa de a se afla in zona de interes strategic a patru puteri mondiale: SUA, UE, Rusia și China.

În contextul in care fiecare dintre cele patru puteri doresc sa obțină avantaje strategice în zona de referință, interesul național al României cere ca oportunitatile sa fie tratate inteligent și profesionist și nu partinic sau superficial. Daca am atrage investitii de câte 20 de miliarde de euro de la fiecare, am fi departe.

Problema noastră este că, de regulă, contrapunem oportunitățile și nu le însumam! Și chiar asta facem, în raport cu cele patru puteri menționate mai sus, că oricum o abordăm, ori suntem cu UE, ori suntem cu SUA, iar de China și de Rusia ne e și rușine să gandim că am putea fi. Și banii stau la ușa țării, iar de intrat, intră mai degrabă conjunctural și mai puțin strategic.

Ca să vorbim puțin în cifre, ai nevoie de investiții de cel puțin 20-50 miliarde euro, pe un plan în cinci ani, pentru a dezvolta componenta de exploatare și prelucrare a resurselor naturale, resurse care depășesc, din estimările specialiștilor, valoare de 1.000 miliarde euro.

Cu numai 10 miliarde de euro care ar putea să provină dintr-un împrumut, industria minieră din România ar deveni performantă și resursele naturale s-ar putea exploata de societăți românești.

Când se va întâmpla minunea asta ca România să își pună în valoare potențialul de dezvoltare? Greu de previzionat.

Reducerea dezechilibrelor regionale economice şi sociale trebuie să reprezinte un obiectiv strategic al politicii economice în România.

De la investiții in infrastructura turistică și rutieră, pentru turism, la investiții în agricultură și în sectorul silvic, la investiții în sectorul extractiv și prelucrare a minereurilor, la investiții în dezvoltarea sectorului energetic regenerabil dar și fosil la multe și multe alte tipuri de investiții și finanțări în dezvoltare.

Care ar fi calea strategică de urmat?

Recunosc că sunt adeptul dezvoltării endogene care are la bază valorificarea resurselor sau tradiţiilor locale. O astfel de abordare creează o economie regională flexibilă, capabilă să se adapteze mediului exterior. Acest tip de dezvoltare generează creştere economică şi productivitate regională sporită. În condiţii de stabilitate economică, firmele vor promova programe pe termen lung, fapt ce va conduce la obţinerea de avantaje regionale. Această formă de dezvoltare regională se opune tendinţei de uniformizare, prin acceptarea varietăţii culturilor, a statutelor sociale, a tehnologiilor, a cunoaşterii și scoate în evidență specificitatea și oportunitatea dată de potențialul bazat pe resurse interne.

Din perspectiva apartenenței la Uniunea Europeană și a nevoii de convergență reală și de recuperare a decalajelor de dezvoltare nu totul se învârte asupra convergenței veniturilor, respectiv a PIB-ului/capita, pentru că este mai important decât puterea de cumpărare sau productivitatea muncii este productivitatea capitalului. Capitalul creează sustenabilitate în economie, iar sustenabilitatea economică generează venituri. Realizarea lanțurilor de producție, consolidarea sectorului producției industriale și realizarea unei oferte interne diversificate și neconjuncturale poate stimula competiția externă, exporturile și reduce deficitele. De asemenea, reformele structurale despre care vorbim de peste 20 de ani, trebuie să aibă loc, dacă dorim dezvoltare.

De asemenea, cum spuneam, am putea să începem prin a nu mai contrapune oportunitățile. Am putea să fin consecvenți și să punem în aplicare o serie de strategii de interes național, care să nu mai fie adaptate politic de o putere sau alta.

Creșterea producției, diversificarea ofertei, productivitatea capitalului pot conduce la dezvoltarea mediului de afaceri și creșterea ocupării forței de muncă, cu efect în creșterea veniturilor și în realizarea unei coeziuni economice și sociale.

Avem tot ceea ce ne trebuie pentru a ne dezvolta, dar nu avem nimic fără consecvență în aplicarea strategiilor de dezvoltare.

Iar dezvoltare sustenabilă fără consecvență nu înseamnă decât episoade conjuncturale în care, aparent, o ducem mai bine!

România nu este nici China, nici Chile.

în Inflația și Creșterea Economică de

În ce țară se aplică “uniformitatea” taxării? Avem un răspuns?

În ultima perioadă au fost lansate în spațiul public o serie de teorii privind taxarea egala a tuturor categoriilor de contribuabili, dându-se exemplul sectorului IT pe care domnul Ludovic Orban nu îl consideră unul prioritar și nu vede de ce ar trebui să existe facilități fiscale pentru lucrătorii din acest domeniu.

În spatele acestor afirmații stau tot felul de teorii economice lansate, în trecut,  de Ludwig von Mises sau de discipolii acestuia, gen Friedrich Hayek, teorii valabile, în esență, însă niciodată puse în practică într-un mix de politici publice economice.

Iar asta mi se pare contrariant în raport cu abordarea pe care unele personaje cu pretenții politice o au când aruncă în spațiul public astfel de teorii. Nu e nimic complet și integrat, Orban se refera doar la IT-iști, după care introduce în discuție necesitatea unei taxări egale pentru toți. Adică și a pensionarilor și a cercetătorilor și a celor cu profesii liberale etc.? Și se oprește. A aruncat petarda si gata. Și după el vin alții înțelepți și arată cât de util e principiul. Teorie, dar teorie segmentată.

Pentru că nu se prezintă o analiza integrată, cu un studiu de impact economic, cu efecte concrete, avantaje și dezavantaje, ce rezulta în plus din încasările de taxe, unde se foloseste surplusul, care este efectul în economie al taxării uniforme, ce câștigă România etc.

Am zis, hai să-i intreb pe teoreticienii aceștia unde s-a aplicat ce spun ei. Există vreun exemplu de țară? Domnul Cristian Păun nu mi-a răspuns, însă un prieten de Facebook al dânsului mi-a răspuns ca se aplică pe undeva prin China, ceva, ceva. Alte voci spun că parte din doctrina libertariană au fost aplicate de către Pinochet în timpul dictaturii din Chile. Senatorul Cîțu a raspuns întrebării mele și a prezentat un raport al Băncii Centrale din Noua Zeelanda din care rezulta ca reforma economică din această țară a avut la bază, printe alte instrumente și o fiscalitate uniformă.

Si cam aici se opresc exemplele. Iar acolo unde se opresc exemplele se marșează pe latura emoțională. Că nu e corect ca IT-stul să nu plătească impozit iar agricultorul da, că se generează un haos fiscal, chestiuni din acestea care intră deja în latura speculativă și se îndepărtează de latura pur economică a subiectului.

Ar mai fi un lucru de explicat pentru că se introduc în discuție concepte care nu sunt explicate, sunt greșit introduse, după opinia mea și pot crea confuzie.

 “Echitatea fiscală” nu se raportează la realizarea unei taxari uniforme pentru toti contribuabilii ci la faptul că trebuie să existe un raport optim între contribuabil și sarcina fiscală. Taxele trebuie astfel concepute încât sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia. Sper ca toți să înțeleagă chestiunea asta cu echitatea fiscala. Statul trebuie sa te taxeze în functie de cat poti “să duci, să suporți” nu în functie de câtă nevoie de taxe are statul. Asta ca să înțeleagă toată lumea, chiar daca nu are pregatire economică.

O altă sintagmă care nu își are locul este cea care se referă la “justiție socială”. Mi se pare jenant să vorbesti de justiție sociala când discuti de taxare (adica de a lua bani de la contribuabili) când de fapt ar trebui să discuți de o echilibrare a veniturilor și de un mod echitabil de repartizare a rezultatelor economice către toți cei care participă la formarea Produsului Intern Brut al unei țări.

Să va spun cum văd lucrurile, iar cum le văd vine din practica economică europeană.

Fiscalitatea joacă un rol fundamental în crearea unei unei economii puternice. Prin intermediul ei se poate avansa spre eliminarea inegalităților, nu numai prin sprijinirea mobilității sociale, ci și prin reducerea inegalităților în materie de venituri de piață. Tratamentul fiscal al diverselor surse de finanțare, dezvoltarea stimulentelor fiscale și timpul consacrat de întreprinderi conformării fiscale pot influența investițiile productive. Fiscalitatea este unul dintre principalele instrumente de care dispun guvernele pentru a încuraja spiritul antreprenorial și inovarea. Politicile fiscale pot contribui la reducerea riscului antreprenorial și a costurilor desfășurării unei activități antreprenoriale. Practic, fiscalitatea contribuie la corectarea eșecurilor pieței.

Dar, taxarea se duce după scopul economic propus și nu este un scop în sine. Spuneam undeva că între șurub și piulita este evident ca nu exista o diferență din punctul de vedere al compoziției metalului. Și totuși sunt diferite. Pentru ca servesc scopuri diferite.

Taxarea uniformă este un inhibitor de valoare adăugată și nu un stimulator. Dezvoltarea economică se bazează exclusiv pe aportul valorii adăugate și a randamentelor. Taxarea este necesară însă pentru a menține echilibre prin folosirea banilor produsi de taxare. Care echilibre? Păi daca totul este rezolvat de piața de ce sa mai platesti pensii? De ce nu fac privații investițiile in infrastructură și nu asigura functionarea sistemului de sănătate, educație sau apărare? Și cum, aceste sisteme sunt susținute și nu funționează autonom? Adică sunt subventionate? Păi si cum facem atunci cu eliminarea “subvențiilor”, propusă, în mod ridicol, zilele trecute?

Uniunea Europeană respinge o astfel de abordare.

Uniunea Europeană aplica o economie sociala de piață și permite subvenționarea economiei. Și nu numai, chiar și Statele Unite au o astfel de politică. Daca aș aminti de facilitățile fiscale care au făcut de Silicon Valley centrul mondial de inteligență cred că ar rămâne în offside teoria aceasta neoliberală pe care ne-o împărtășesc unii și alții.

Scutirile de taxe, stimulente fiscale, subvențiile acoperă ori costuri generate de disparitati regionale cu deficit de factori de productie și de capital ori diferențe competitive, de regula, arbitrare, date de piață. Ca exemplu, când în UE nu exista Uniune fiscala și fiecare tara are dreptul sa aibă propria politica referitoare la impozitarea profiturilor, se pot naște diferențe competitive arbitrare, cum se întâmplă în regiunea noastră unde Bulgaria sau Ungaria au impozit pe profit redus. Sau, când o tara considera ca are o nișă pe care o poate exploata, cum este IT-ul la noi, introduce subvenții directe sau indirecte(inclusiv prin susținerea contribuțiilor) în vederea stimulării sectoriale. Când se aplica un embargo, cum a fost cel cu Rusia, devine evident ca trebuie acordate subvenții și compensații pentru pierderile de venit la nivel de state membre UE, decizia fiind una luata la nivel politic al Uniunii. Subvențiile au un rol deosebit de important în susținerea economică a unor sectoare, în echilibrarea unor costuri și în menținerea competivității în fața concurenței globale. Vă dau exemplul bovinelor si al păsarilor. În Brazilia și Argentina, exista ferme de vaci cu stabulatie libera, unde sute de mii de capete de bovine sunt tinute în aer liber, cu furajare naturală, iar costurile de producție sunt extrem de reduse. Însă acest tip de productie are un impact colosal asupra mediului. Cât contează acest lucru în materie de competiție comercială? Deloc! Carnea de vita din America de Sud intră pe piața europeană cu prețuri mult mai mici decât carnea de vită europeană, al cărei preț înglobeaza costuri ridicate de producție, pentru că politicile europene de agricultură și mediu sunt mult mai stricte. Și atunci, cum compensezi diferența de competitivitate creată? Prin subvenții, prin stimulente sau alte facilități.

La pasăre să stiti că este același lucru, pretul cărnii de pasăre din Brazilia sau Statele Unite fiind cu 20 de procente mai mic decât prețul cărnii de pasăre din Europa.

Uniformitatea taxării cuprinde o serie de efecte perverse și nu o sa ma refer deloc la IT (sunt destui care să vorbeasca de sector). Ce faci cu TVA-ul? Ajungem iar la un TVA de 24% pentru toate produsele, desi ciclul lor de înlocuire este diferit? Credeti că atunci când se ia măsura de scădere a TVA se face populist? Chiar si directiva europeană în materie de TVA conține o serie de principii pe baza cărora TVA poate fi redus. Iar unul din principii este viteza de rotire a produslui în circuitul economic. Cum e să blochezi 9% sau 24% în fluxul financiar, desi obiectul valorificării deja este consumat și trebuie înlocuit?

Avantajele competitive sectoriale se realizează atât pe seama costurilor directe ale factorilor de producție cât și pe seama masurilor de stimulare a creării de valoare adăugată, care provin din potențialul resurselor alocate dar și din regimuri diferite de taxare.

De ce nu poate fi valabilă această teorie în România?

Cum poti realiza sau macar cum poti spera la o abordare etatista când ai probleme structurale de formare a Produsului Intern Brut? Cum stimulezi creșterea ponderii productiei industriale și menținerea sa constantă la un anumit nivel în PIB? Cum stimulezi aportul construcțiilor în PIB și mentinerea sa constantă (sustenabilitatea) ca aport și pondere în PIB? Iată, aportul IT în PIB a crescut iar acesta este deja un avantaj structural pe care l-am atins. Ce facem? Îl dezechilibrăm acum?

Cum poti reduce diferențele de venit și gradul de sărăcie care se menține ridicat?

Sunt multe de spus si nu le pot cuprinde intr-un articol. Oricum nu mi-am propus să explic în termeni academici. Pentru că abordările din piață sunt oricum gregare.

Ceea ce este evident pentru mine este că nu ni se prezintă un program de guvernare dinspre opozitie ci teorii. Iar asta nu este în regulă pentru că guvernarea unei țări începe cu responsabilitate și continuă cu un program politic si economic. Care lipsesc!

Să fim sănătoși! E plin podul de teorii!

Opinie: Am devenit consumatori europeni și (nu) avem drepturi Cât de pregătiți suntem să facem față creșterilor de prețuri?

în Inflația și Creșterea Economică de

Deși plătim prețuri mai mari decât în vest și suntem victimele unor practici comerciale neloiale, global manifestate la nivel de economie, nu vedem efecte în activitatea Consiliului Concurenței și nici mari descoperiri ale inspectorilor antifraudă.

          Și nici nu o să vedem vreo schimbare în comportamentul marilor actori economici, fie aceștia din zona importurilor, fie din zona producției industriale, fie din zona retailului sau zona serviciilor și a intermedierilor financiare așteptând ca piața să se regleze de la sine. E totuși o piață de 200 de miliarde de euro.

          Iar acest fapt se întâmplă din două mari motive: primul motiv este legislația favorizantă, defectuos realizată și neadaptată la realități.

          Al doilea motiv este cunoașterea fenomenelor, metodelor, acțiunilor și activităților practice, sectoriale de restrângere sau denaturare a concurenței sau de externalizare a veniturilor cu efect direct asupra consumatorilor prin folosirea unor prețuri de valorificare la un nivel ridicat și relativ uniform pe gama de produs, de către inspectorii de concurență dar și cei din cadrul ANAF

          Nu îmi propun sa vă dezvălui metode, nici eu nu le știu pe toate, am să exemplific câteva, așa cum am să și prezint care sunt problemele de legislație care, în opinia mea, trebuie înlăturate.

          Sunt convins că toți, în calitatea noastră de consumatori,  ne aflăm în fața unei situații cvasitotale de “take it or leave it”. De genul: ăsta-i prețul și cam la fel e prețul peste tot, raportat la tipul de produs, fie că e vorba de combustibil, de carne, de ulei, de energie electrică, de gaze, de lapte, de brânză, de medicamente, de telefoane, de cablu tv, de internet, cam astea sunt dobânzile la credite etc.

          Pe de altă parte, instituțiile statului constată profituri la companiile care vând produsele și serviciile de care avem nevoie, le impozitează și mai constată ceva: o diferență enormă între prețul de ofertă primară și prețul de valorificare către consumator, diferență care însă nu se vede în profit. Se vorbește mult de externalizarea veniturilor înainte de impozitare, se discută revoltat de sistemul generalizat prin care marile companii scot banii din țară, se invocă practici concurențiale neloiale, se invocă pe de altă parte economia de piață, ni se aruncă zilnic în față că piața liberă este rezultatul cererii și ofertei și, undeva, lucrurile se cam opresc.

          Și se opresc pentru că legislația actuală este în așa fel construită să nu poți face nimic sau mai nimic. Și nu există curajul institutional, prin unele instituții autonome, de a recunoaște că ceva trebuie schimbat. De la investigații care să se desfășoare rapid, până la drepturi de investigare mai diversificate și eliminarea unor restricții de verificare.

          Undeva consider că aici este cheia în a aduce piața pe făgașul ei normal și nu neapărat taxarea tuturor companiilor dintr-un sector, ci sancționarea și excluderea celor care joacă incorect.

          Dacă nu stiati, companiile stabilesc, direct sau indirect, preturile de vânzare și coincidență sau nu, prea seamană unele cu altele, adică ale concurenței.

          Mă refer la chestia asta, pentru că este o practică interzisă de legea concurenței, dar care, paradoxal, tot prin legea respectivă devine licită. O sa explic la sfârșit.

          Păi bine dar cu prețurile ce faci? Ce faci cu carnea de porc care se cumpără în medie cu 4 lei pe kg si se vinde, în medie, cu 15 lei pe kg (relativ uniform la toate magazinele de retail)? Ce faci cu laptele care se achiziționează cu 1 leu si se vinde cu 6-7 lei, cam peste tot? Ce faci cu creditele care au cam aceeași dobândă?

          E posibilă o înțelegere mutuală, dictată de alți factori decât cei scriși într-un act, dictată de proceduri pe verticală în companii dar care ia în calcul prețul concurenței și nu prețul care se naște pe raportul dintre cerere și ofertă?

          Eu cred că este posibilă și o să mă raportez la o poveste pe care am mai abordat-o când am scris câteva metode generale despre cum funcționează multinaționalele.

          Nu, nu e cum credeți, adică să stabilească magazinul cu ce preț vinde, funcție de cerere și ofertă. Marja de autonomie a oricarui retailer, a oricarui furnizor de servicii transfrontalier (multinațională) sau a oricărui producător industrial, inclusiv energetic care face parte dintr-o multinatională este destul de mică.

          Pentru că prețul de listă (oferta de preț) se stabilește anual și se aprobă nu la nivel de România, ci la nivel regional sau global. Totul se face foarte bine sistematizat și procedurizat pe algoritmi clari și cu marje de autonomie bine stabilite de la nivel global/regional.

          Propunerile de preț pe item sau pe categorie de produse vin din local, din operational și au în vedere cel puțin câtiva factori: care este prețul de piață al concurenței pentru același produs sau gamă de produse, care este volumul anual nominal de valorificare și volumul potențial (raportat la cererea locală) care este costul operational de valorificare (iar acest cost trebuie să se încadreze în niște parametri prestabiliti), care este tipul de prioritizare al produsului, care este marja locală permisă (prestabilită, care tine cont de fluctuatii în baza unor analize),  care este prețul de cumpărare al produsului dacă acesta provine de pe piața internă. Propunerea asta se transmite la regional/global si se negociaza “la sânge”. Când vine aprobarea, așa cum vine și aprobarea pe bugete, începe jocul.

          Aici v-am dat un exemplu din comerț. La bănci, cred că vedeți cu toții. Măi, dacă ROBOR ăsta e relativ cum ni se spune si e dat de cererea de bani și oferta de bani dintre bănci, când te uiti la marjele pe care le adaugă băncile pentru acordarea creditului (marja aceea fixa care vine peste ROBOR) observi că e cam peste tot la fel, cu diferențe de maxim 0,5 pp.

          Ce reținem de aici? Că prețul de vânzare e stabilit mai mult după cum e prețul celorlați, nu după vreun raport cerere ofertă. E mult de explicat, dar aici ești în fața unui tip de înțelegere, mutual, care nu este scrisă nicăieri dar e reciproc avantajoasă pentru toți.

          Și ce faci cu diferenta de preț? Știe ANAF-ul cum se maschează?

          În nici un caz nu le mai regăsești în firmă, ci in firmele legate. În fagurele acela de societăți, în care regăsim eventual firma care produce, firma care achiziționează, firma care vinde, firma care promovează, firma care se ocupa de dezvoltare(inclusiv imobiliara și extindere), firma care oferă suport IT, firma care se ocupa de distribuție, firma care se ocupa de stocare, firma care se ocupa de importuri, firma care se ocupa de optimizarea fiscală, firma care se ocupa de recrutarea angajaților, firma care se ocupa de bonusuri. Am mai prezentat chestiunea asta când am scris de multinaționale, dar acolo, în fărâmițarea asta, sunt veniturile care au fost preluate din consum.

          Comportamentul într-o piață se reglează după factori care țin strict de piață și după factori de reglementare și control. Eu nu acuz neapărat ce fac cei la care m refer, eu scot în evidenta ca autoritatea de reglementare și control e visătoare. Și am sa traduc, macro, chestia asta. Aveai o piață și un consum. Consumul nu este elastic, ci mai degrabă inelastic, neputând fluctua cu mai mult de 5%. Dacă tu crești veniturile cu 20% și preturile ar fi rămas la fel, la același volum de consum, cu o creștere de maxim 5%, ai fi avut o creștere reala a puterii de cumpărare de 15%. Dar asa, preturile s-au mărit cam cu cât au crescut și veniturile. Și asta nu ca atinge creșterea puterii de cumpărare, dar apasă pe deficite(deficit comercial, deficit de cont curent). Pana la urma, se poate spune ca asta e economia de piață. Dar, economia asta trebuia cam reglata de Consiliul Concurenței mai ales când efectele depreciază rezultatele economiei naționale. Și ar mai fi de spus.

          Consumatorul trebuie să mănânce, trebuie să cumpere. Indiferent  de preț. Cel mult mai reduce consumul dar de cumpărat tot cumpără. De luat un credit, tot îl ia. De consumat curent și gaze, volens-nolens. Se mai uită la tv, mai conduce mașina, pachetul de cheltuieli e gata. Indiferent de preț!

          Eventual, acesta va da vina pe guvernanti că sunt prețurile mari. Aici începe corul bocitoarelor care dă vina pe inflație, alții mai destepti dau vina pe cursul valutar, unii mai pedanți pe lipsa investițiilor publice (?) iar inițiații în bocit ridică nivelul și dau vina pe balanța deficitară și prețul importurilor.

          E cel mai ușor. Vina autorităților este ca nu intră mai puternic în zona asta. În rest, chestiunea creșterii prețurilor tine de alți factori, speculativi sau de oportunitate. Și nimeni nu dorește să-i vadă, să-i simtă, să verifice măcar dacă există nereguli. Întotdeaună de vină nu e cel care vinde ci cel care cumpără și mai ales cel care îl finanțează pe cel care cumpără. Iar în România, cel care finațează, prin pensii și salarii, este statul care are în grijă vreo 6 milioane de oameni. Și ajungi ca în loc să vezi creșterea veniturilor în creșterea puterii de cumpărare să o vezi risipită și preluată de furnizorii de bunuri si servcii.

          Care sunt lacunele legislative?

          Am să ma refer numai la legislația în materie de concurență pentru că metodele de care vorbesc se încadrează în fenomenele de practici comerciale și concurențiale neloiale. Restul de metode de care vorbesc țin de pregătirea personalului ANAF cu privire la practicile de mascare a veniturilor și diminuare a bazei impozabile.

          Prin Legea nr. 21/1996 a Concurenței, republicată, Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă. Când analizezi modul în care este organizat Consiliul Concurenței constați că această autoritate nu se supune controlului parlamentar, guvernamental sau prezidențial. Este autonomă, ia decizii pe care și le aprobă, un fel de stat în stat.

          Problema e că și dacă ar dori să modifice legislația, Consiliul Concurenței nu poate, pentru că de autonom ce a dorit să fie, nu are calitatea de a iniția acte normative.

          În modul acesta de organizare găsiți și un răspuns la întrebarea unde e Consiliul Concurenței? Aș răspunde cu o metaforă: undeva în nori, veghează. La ce veghează, nu am un răspuns, vă las pe dumneavoastră să răspundeți.

          Acum am să vă arăt trei chestiuni pe care le consider în neregulă cu legislația referitoare practici anticoncurențiale. Undeva, în lege, ni se spune că sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, ….în special cele care stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare. Vi se pare că ceea ce am spus în prima parte a articolul se încadrează la practici concertate? Sau la decizii ale asociațiilor de întreprinderi? Mie așa mi se pare, dar cine spune că e ceva incorect în toată chestiunea asta, nu?

 Tot în lege este prezentat faptul că este interzisa practica de a aplica, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial. Aici poate cineva, dacă ar verifica, ar descoperi că taxele de raft și alte astfel de comisioane sunt cerute la furnizori, dar firmele legate de retailer nu platesc efectiv aceste taxe (produsele marcă proprie, de exemplu). Și ajungem unde? Păi ajungem că unii au un preț, iar produsele marcă proprie alt preț, mult mai scăzut.

          Ca să termin cu prezentarea lacunei legislative, vă spun că tot ce este interzis este permis, dacă “nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză”. Păi nici nu o să vedeti că se elimină concurența (de pe o parte substanțială – atenție la acest cuvânt care introduce o relativitate în abordare nefiind definit specific).

          Și atunci, este evident că aceste prevederi sunt “apă de ploaie” și se anulează reciproc. Și, în felul acesta, s-a terminat și cu analiza de concurență. Nu intervii decât dacă ai eliminări de concurență, substanțiale.

          O altă problemă o reprezintă nelimitarea în timp, prin lege, a unei investigații. Nu există o astfel de prevedere. Investigațiile Consiliului durează, în medie, cam 2 ani. Păi în comerț, credeți-mă că om te faci în 2 ani.

          Iar tu românule, fără grijă, plătește! Că tu ești consumator european și (nu) ai drepturi!

          Nu pot decât să sper că toată lumea care ar trebui să facă ceva, știe.

          Și să sper că se vor mai schimba lucrurile pentru că eu încă cred că România nu este sat fără câini.

Satul românesc în viziunea cosmopolită a hipsterilor

în Inflația și Creșterea Economică de

Caramitru jr propune muzee despre comunism. Ok. Idei crețe.

          Una, nu i-am reținut numele, tunsă punk, achiesată de Dacian, ne propune transformarea satelor în muzee (ferme de interpretare a peisajului rural), unde sa vină eventual Rebengiuc sa povestească turiștilor veniți pe biciclete și cu căști pe urechi în care ascultă muzică transmisa live prin rețeaua de internet a satului, sa le spună Rebengiuc, spuneam, ceva de genul:

          “acesta a fost/este un sat. Aici trăiesc cei cărora nu le-a plăcut să fie hipsteri și au ales sa mulgă vaca.Vaca este un mamifer domestic ierbivor, care dă lapte și când dă ortu’ popii, dă și carne. Oamenii cresc vaci pentru că nu le-a plăcut să muncească în Pipera să scrie programe de calculator și nu au salarii ca să cumpere lapte. Si atunci ei se chinuie să crească o vacă pe care să o mulgă in fiecare dimineață. Aici în curte observati un coteț unde existe niște animăluțe grase și pline de noroi. Aceste animale se numesc purcei, academicienii le spun suine, iar suinele dau coastele alea mișto pe care le mâncați voi la costelărie. Si ceafa de porc pe care o mâncati cu garnitura de cartofi congelati care se prăjesc. Recomandăm să mâncati doar produse congelate ca să câștige străinii care vă plătesc salariile.

          Uite, în dreapta sunt niște păsări care fac cotcodac.

          Acestea se numesc găini si din puii lor se obține pieptul de pui din care vă faceți sandviș pe care îl mâncați între două jocuri la calculator și o plimbare cu bicicleta.

          Găinile fac și ouă.

          Ouăle sunt chestiile alea albe cu mijloc portocaliu pe care le serviti la micul dejun după ce au fost prăjite în tigaie.

          Sunt pline de carbohidrați, așa că va recomandăm rucola.

          Aici aveti un pom care se numește prun.

          Locuitorii satului folosesc prunul pentru a obține o băutură pe care au denumit-o țuică.

          Țuica este un lichid transparent care se bea în shot-uri, pe care tăranii le-au denumit țoiuri.

          Este o păcăleală, nu e la fel de bună ca sambucca sau tequila pe care o regăsiti în club.

          Pe perete vedeti un difuzor din care se aude o muzică ciudata. Această muzică se numește populară și nu este asa celebră ca hip-hop-ul, pop-ul, r&b si ce mai e la moda în Pipera. Cântăreții care interpretează o astfel de muzică au o obsesie ciudată: se imbracă în izmene, pe care le numesc ițari, preferând pantalonii mulați, în loc de blugii cu curul lăsat.

          În spatele casei vedeti o construcție din lemn în care găsim paie.

          Această construcție se numește șură și este folosită pentru a adăposti iarba cosită de către tărani, iarbă pe care o dau de mâncare animalelor.

          Despre cum se cosește iarba este o întreagă poveste, însă prima constatare este că tăranii ăștia nu au o procedură de lucru, o metodologie clară cu sarcini per individ si per interval orar, ceea ce face ca adunarea ierbii de pe câmp să nu fie predictibilă.   De sustenabilitate nici nu poate fi vorba, pentru ca nu au nici norma de producție nici normativ de consum.

          De asemenea, nu veti găsi nici o procedură de protecția muncii sau de asigurare contra incendiilor. Acești oameni trăisc în hazard si nu au viața voastră sigură și prosperă.

          În spate vedeti un deal, cu iarbă verde și pomi răzleti. Acele ridicături sunt mușuroaie de cârtițe care se gasesc peste tot. Dacă aveti răbdare veti observa si câțiva șoricei, acele animăluțe pe care le-ati văzut în desene animate cu Tom și Jerry.

          Aici la sat, când plouă, tăranii stau. Asta inseamnă o scădere de productivitate, spre deosebire de voi, care stati in office cu geamuri termopan si produceti tot timpul.

          Aceasta lipsă de productivitate temporară este sustinută de voi, săracuti hipsteri și de aceea trebuie să înțelegem că satul este o noțiune care trebuie sa aparțină trecutului.

          Aici trebuie neapărat creat un building pe 10 nivele, cu apă curentă, lumină, si sute de office-uri, în care să lucreze mii de tineri, evident ca pentru altii, că doar nu inventăm noi roata, ci doar dăm comunismului o față mai umană.

          Vă multumim pentru vizită și vă invităm să vedeți si muzeul comunismului”

          Rebengiuc se retrage in aplauze.

          Tinerii pleacă cu bicla.

          Vaca rumega!

          Prunul înflorește!

          Găina face ouă!

          Porcul guiță!

          Enjoy!

Puterea de cumpărare netă se menține la 21,8%

în Inflația și Creșterea Economică de

Creșterea de preturi la început de an nu afectează puterea de cumpărare a cetățenilor.

Constatăm faptul că inflatia medie anuală se situează la 4,03%, cu o usoară crestere față de 3,83% cât era în luna februarie 2019.

Când ne uităm la inflatia lunară, observăm o tendință de încetinire a creșterii acesteia, inflațtia lunară ajungând la 0,49%, față de 0,79% cât a fost în februarie sau 0,89% cât a fost în ianuarie.

Explicațiile, din punctul meu de vedere sunt simple, dar inainte de a discuta despre tendinte ale inflatiei, cauze sau alte astfel de aspecte, aș dori să punctez că avem, în ultimii doi ani o creșterii a puterii de cumpărare nete de 21,8%. Când spun putere de cumpărare netă mă refer la diferenta dintre veniturile suplimentare ale populației si influenta creșterilor de prețuri.

Venitul disponibil mediu real al unei gospodării (puterea de cumpărare adica cresterea venitului nominal minus cresterile de preturi) s-a majorat cu 11,3% în trimestrul IV (2017) relativ la trimestrul IV (2016), respectiv cu 9,5% în trimestrul IV 2018 relativ la trimestrul IV 2017  creșterea cumulată din ultimii 2 ani fiind de aproximativ 22% (21,8%).

De ce am punctat acest lucru?  Pentru că avem obisnuinta să privim creșterile de preturi fără a le raporta la celelalte situații economice individuale sau generale și în felul acesta riscăm să denaturăm realitatea.

Dacă intelegem să raportam cresterile de preturi și la cresterile de venituri, vom observa că există destulă marjă, astfel încât puterea de cumpărare netă a populatiei să nu fie afectată. Adică oamenii au în bani în buzunar, cresterile lunare de preturi neafectând în mod puternic sau important veniturile.

Revenind la inflatie, dacă ne uităm la nivelul inflatiei medii anuale, de 4,03% cât este anunțat de către Institutul Național de Statistică, observăm că acesta se încadrează în trendul ultimului an, când ne-am închis pe o inflatie de 4,1%.

Daca ne uităm la inflatia media anuală calculată pentru fiecare lună din ianuarie 2017 până în prezent, și mai ales dacă privim anul 2018, observăm că suntem sub multe din lunile anului 2018.

Dar tot acest grafic ne permite să anticipăm cum va evolua inflatia in lunile anterioare. Pentru că observăm că anul trecut, incepând cu luna ianuarie si până in luna octombrie, inflatie media anuala a fost superioara cele de azi. Influente se vor resimti până spre a doua jumatate a anului, pentru ca calculul inflatiei medii anuale include suma celor 12 luni anterioare.

Din această perspectivă, opinia mea este că inflatia anului 2019, la final, va fi în jurul unei valori de 3,7-3,8% și am sa va si explic, pentru ca intru in analiza structurii cresterilor de preturi.

Aici fac o paranteza si voi spune că, in anii 2017, 2018, s-a resimtit puternic in inflatie influenta cresterii preturilor reglementate si a combustibilului.

Toata lumea isi amintește ce bine ne-am trezit cu toții în această tara când a crescut pretul la gaze cu 16% în anul 2018 sau la energie electrică cu 12-15% în anul 2017. În contextul in care suntem producători si de gaz si de energie dar ne-a placut sa liberalizam pietele si să avem cresteri de preturi pentru consumatorii casnici surprinzătoare.

Ei bine, aceasta infuenta a cresterii de preturi reglementate nu se va mai resimti în anul 2019 si nici in urmatorii ani. Ma refer la consumatorii casnici.

Combustibilul este un alt capitol si aici am avut o crestere de 11% în cei doi ani.

Despre combustibil nu as putea spune ca nu va influenta evolutia preturilor de consum in anul 2019 deoarece aici avem, pe de o parte influenta directa a pretului mondial al barilului de petrol și avem o chestiune de piață internă, în care combustibilul apare ca important elent producător de deficit comercial. 22% din deficitul comercial este datorat importurilor de combustibil, desi suntem al cincilea producător de petrol din Europa. Cu rafinarea stăm mai prost și cam importam, desi si aici nu avem foarte multi jucatori in piata. Astfel că este posibilă o creștere usoara pretului la combustibil în acest an.

Să revin la analiza structurii creșterii de preturi:

Observ ca revenim la o normalitate în asezarea preturilor astfel că influenta cea mai mare o au produsele alimentare (o crestere de 2,13% fata de decembrie) unde impactul cel mai mare este dat de produsele care nu sunt de sezon. Cresterea cea mai mare se constata la legume, in special la cartof, iar aceasta creștere de pret se datoreaza sezonalității produsului, pe de o parte, dar si faptului că producția anului trecut a fost mai slabă cu 200 mii de tone. Aceasta scădere de productie nu s-a manifestat doar în România ci si in intreaga Europă.

În rest, observăm că s-a calmat piața ouălor, a untului, mai observăm că desi există o mare problema in sectorului de creștere a porcilor, tinand cont de pesta porcina africană, nu avem cresteri de pret.

Mai este un aspect pe care as dori sa il mentionez si inchei. Daca veti vedea desfasuratorul cosului de consum pe baza căruia se calculeaza indicele preturilor de consum, veti observa că, pe partea de industrie alimentară avem o crestere medie de aproximativ 1,25% în primele trei luni, ceea ce, din punctul meu de vedere reprezintă impactul majorarii salariului minim de la1 ianuarie 2019. Iata că nu avem cresteri de pret de 15% cum anuntau reprezentantii patronatelor si mi-as dori sa ajungem sa trăim într-o tara in care nu aruncăm cu mesaje de acest gen doar pentru a induce panică și de a crea psihoze.

Să fiți bine! Până la finalul anului vom avea o inflație în scădere, la 3,6%

Este deficitul comercial un indicator relevant pentru români?

în Inflația și Creșterea Economică de
shanghai port at dusk

Nu, opinia mea e că nu este și mai ales nu este deloc explicat.

          E plină lumea de experți în aritmetică simplă care să scadă din importuri exporturile să le dea o cifra și să arate deficitul. Iar apoi să prezinte chestiunea asta ca pe ceva apocaliptic, se termină lumea, nu știu, viața nu mai are rost.

          Chestiunea deficitului comercial este o chestiune care ține de echilibrele macro- economice, cu efect în deficitul de cont curent, cu presiune pe cursul de schimb, cu efecte în inflație.

          Dar pentru cetățean, contează asta în mod direct? Doar efectul indirect contează, respectiv inflația, dar destul de puțin dacă știi să iei măsuri de compensare a pierderii de venit generate prin inflație (creșterea prețurilor) și să crești veniturile populatiei.

          Îmi pare rău să constat că avem mulți doctori în științe economice, academicieni, guru economici, care nu își găsesc timpul necesar să coboare din lumea lor ilustră și să explice lui Dorel, Gigel, Popescu și Ionescu ce este cu chestia asta și dacă are vreun impact real.

          O să mă refer la hrană, respectiv la produsele agroalimentare. O să plec de la date statistice care spun că 34,4% din valoarea medie lunara pe persoana a cheltuielilor totale de consum o reprezintă mâncarea.

          Valoarea medie lunară a cheltuielilor totale de consum a fost 900 de lei, în anul 2018. Asta înseamnă că pe mâncare s-au dus, lunar, în medie, 309,6 lei/persoana. La o populatie de 19,5 milioane ar însemna 72,45 miliarde lei pe an. Asta înseamnă 15,6 miliarde euro.

          Ok! Hai să vedem cât din ce mâncăm reprezintă importurile.

          Păi importurile de produse alimentare (total, cu materii prime nefacturate, cu produse procesate, cu ciocolate, vinuri, cidru șmecheresc făcut pe la bulgari, cu tot ce trebuie) este de de 6,96 miliarde euro în 2018. Din astea cam 70% reprezintă consum direct (populatie) iar restul reprezinta materie primă pentru procesare.

          70% din 6,96 miliarde inseamnă 4,87 miliarde euro.

          Păi 4,87 miliarde euro reprezintă 31,22 % din total consum de hrană.

          Cred că asta e de fapt ceva relevant. Hrana românilor este asigurată preponderent din intern, agricultura României asigurând cam 69% din necesarul de hrană al populației.

          Un alt argument este că peste 7 milioane de persoane se hrănesc din autoconsum, adică cu produse românești în proporție de 85% (or mai bea și ei o cafea și un whisky).

          Și atenție, aici fac un calcul exclusiv valoric, pentru că, cantitativ stăm mult mai bine, undeva 75% din cantitate fiind asigurată din producția internă, indicatorul cantitativ fiind pe excedent și în balanța comercială (cantitativ avem excedent – exportam mai mult decât importam, valoric avem deficit – importam mai mult decât exportăm).

          Nu înseamnă că totul e roz, sunt probleme de sezonalitate, de lipsă de infrastructură pentru asigurarea valorificării constante din intern, dar astea sunt chestiuni care trebuie rezolvate exclusiv prin programe de investiții și nu prin analize academice ale unor teoreticieni care nu au văzut niciodată nici grâul, nici vițelul.

          Am mai văzut o chestiune spusă de academicieni: că a crescut consumul. Adică nouă ne scade populatia, dar ăia rămași sunt niște obezi, bagă în ei ca sparții, că altfel nu se explică.

          Nu frate, avem o creștere de prețuri, pe medie, de 10%, în doi ani. Când te duci și vezi cu cât au crescut valoric importurile de produse agroalimentare, băuturi și tutun, observi ca dacă dai jos cei 10% creșterea e de doar 5%, în doi ani. Asta e de fapt creșterea reală a consumului (adică a luat omul mai mult mezel, mai o brânză cu mucegai, mai un vinișor de Franța). Si de ce ai o creștere a consumului? Păi ai venituri mai mari cu 24% si asta nu o iau din filme ci mă uit la creșterea masei salariale în PIB, din datele de la statistică sau din datele BNR. Iar despre chestiunea asta publică știu și importatorii sau comercianții care pun și ei un pic de plus la preț.

          Rezultă că nu avem o problemă din perspectiva asta.

          Acum, ca să închid cu deficitul acesta comercial, aici e o chestiune și de oportunitate, de valorificare, de piețe. Noi comparăm tandea pe mandea de parcă am fi contabili: roșii importate cu roșii exportate (dar poate nu există cerere pentru roșii exportate, sau poate nu am producție suficientă în țară, mai ales pe partea de industrie).

          Că aici am uitat să vă spun ceva: Când îl amețim pe Dorel și Gigel (nu eu, guru ăștia economici) noi nu luăm în discuție decât consumul populației, dar aici este vorba si de un consum industrial. O să vă dau un exemplu referitor la tomate, că tot există un program guvernamental de sprijin al producătorilor de tomate. În anul 2017 și 2018, sucul de roșii procesat în România a provenit din roșii din producție autohtonă. Evident ca aici este posibil să ai roșii de import pentru consum, frumos ambalate, vopsite, ceruite, promovate de retaileri, în timp ce roșii tale ajung la industrializare, dar asta este o problemă de piață, nu poti să te astepti ca o creștere a producției interne să conducă instant la acoperirea întregii piețe.

          Și mai ales nu trebuie să te aștepti că imediat surplusul de producție se duce în export.

          Important e să ai producție. Să poti hrăni românii cu ceea ce produce țara ta. Iar eu cam asta am vrut sa vă spun: preponderent, hrana românilor se face cu produse românești. Singurul lucru care ar mai trebui făcut e să crească ponderea, să ajungi la un 70-80%.

          Cât despre exporturi și importuri, e mult de spus și aici las se ocupe academicienii care nu au vândut o ceapă degerată în viața lor!       

          Să mâncăm liniștiți. Deficitul comercial al unora nu ne ține de foame!

România, între dezinformare și adevăr Care este realitatea cu privire la evoluția numărului de angajați, a salariilor din România și a șomajului în ultimii doi ani?

în Inflația și Creșterea Economică de

Suntem într-o perioadă în care declarațiile publice ale unora sunt puse la îndoială de ceilalți, o perioadă în care Tratatul de Dezinformare scris de Vladimir Volkoff este preluat ad-literam și pus în practică, perioadă în care toate citatele de gen, se potrivesc realității.

            Am să vă enumăr câteva ca să vedeți ca așa este: Sun Tzu spunea: “Toată arta războiului se bazează pe înşelătorie”, Niccolo Machiavelli preciza: “Toată arta politicii este aceea de a face să se creadă”. Tot Sun Tzu spune: “Discreditaţi tot ceea ce merge bine în partea adversă”

            Deși datele sunt publice, sunt comunicate de către Institutul Național de Statistică și de către Banca Națională a României, ca să nu mă refer la site-urile oficiale, ministeriale, acestea sunt mereu băgate sub preș și se preferă transmiterea unor informații denaturate prin postări pe rețele de socializare.

            De ce vă spun toate acestea? Pentru ca am ajuns să mă satur ca unii să aplice zilnic Tratatul de Dezinformare al lui Volkoff. 

            Pentru că am văzut cu toții cum au tăiat salariile și cum au băgat economia în criză în perioada 2009-2011. Cum au dispus arestarea oamenilor de afaceri români ca să lase să intre în țară tot felul de capitaliști de carton.

             În timp ce asfaltau drumuri, inchideau spitale, dar făceau telegondole și terenuri de sport în camp la sate.

            Cred că trebuie prezentat și adevărul, pentru că adevărul ăsta, pe de o parte, nu vine de-a gata, nu apare din neant, costă, necesită eforturi, iar pe de altă parte aduce plus valoare economică, ridică nivelul de trai, asigură un context economic favorabil care pune accent pe cea mai importantă resursă de producție, resursa umană.

            O resursă umană dacă este plătită corect aduce un plus de productivitate,  pentru că se focusează pe munca pe care o are de făcut și nu mai are gândurile la factura de acasa, dar am să vă vorbesc altădată despre asta.

            Eu în cheia asta văd efortul acesta de “wageledgrowth”, de creștere a veniturilor populației, care venituri se duc apoi în circuitul economic și multiplică banii, dar lasă în urmă un nivel de trai mai bun pentru cetățean.

            Discutam o data cu un prieten și îi spuneam că această politică de   “wageledgrowth”, contrazice practic orice aberație și acuză a unor troli legată de corupție, pentru ca din creșterea salariilor nu se câștigă șpăgi. E cea mai curată forma de a ajuta o țara și de a nu lăsa corupția să își facă adepți. Dacă dădeai bani pe mai știu eu ce bunuri sau servicii,  șansele de corupție erau mai mari decât dacă împingi economia să crească salariile.

            Și mai e ceva care este surprinzător: Politica asta de “wageledgrowth”, e aplicată de partidul acuzat de cea mai multă corupție (PSD) și blamată, respectiv respinsă de campionii dreptății sau anticorupției care se regăsesc în celelalte partide, dar care sunt fani la contracte cu statul.

            “Ceva e putred în Danemarca”, cum ar spune conu’ Hamlet al lui Shakespeare.

            Și acum să intrăm în analiză:

            În România, numărul salariaților  a crescut  cu 326.357 persoane în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2019 așa cum puteți vedea pe graficul alăturat realizat după datele INS:

Din cele 326.357 locuri de muncă nou create, 32% (104.851 locuri de muncă) șunt în regiunea București-Ilfov. În celelalte regiuni se inregistrează creșteri cuprinse între 52.245 noi locuri de muncă în regiunea Nord – Vest (unde excelează Clujul cu peste 25 mii de noi locuri de muncă), și 16.733 noi locuri de muncă în regiunea Sud-Vest, unde creșterile sunt ceva mai reduse, cea mai însemnată fiind a județului Dolj (5.907 noi salariați).

            Dacă ne raportăm la numărul mediu de pensionari pentru perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2019, constatăm două lucruri importante și anume: numărul mediu de pensionari este sub numărul salariaților pe toată perioada analizată, ceea ce demonstrează că politicile sociale au început să funcționeze corect, iar al doilea lucru foarte important este acela că numărul de pensionari este relativ constant (o creștere de doar 3.288 de persoane), fapt care indică și o constanță în presiunea pe cheltuielile bugetare.

Înainte de a discuta de evoluția nivelului salariilor medii brute și nete, respectiv a pensiilor medii în România pe perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2019, am să vă prezint un tabel privind evoluța inflatiei în aceeași perioadă, pe baza datelor INS,  ca să poată fiecare să vadă care este creșterea nominală și care este creșterea reală (pe care o regăsim în puterea de cumpărare) :

Din tabelul de mai sus, avem pentru fiecare an inflația media anuală, iar dacă cumulăm aceste valori avem o inflație totală de 4,1%. Evoluția valorii medii a pensiilor din sistemul asigurărilor de stat ne arată o creștere medie de 26,8%, de la 931 lei la 1181 lei între noiembrie 2016 și ianuarie 2019.

Asta înseamnă o creștere reală medie de 22,7% a puterii de cumpărare a pensionarilor, nu 19%, nu falseturile care se îndrugă de un domn filozof ajuns purtător de cuvânt pe la partidul săgeții.

            Dacă analizăm evolutia salariului mediu brut pe toată economia, pe aceeași perioadă (noiembrie 2016 – ianuarie 2019) constatăm o creștere medie de 61% a acestuia, influențată de trecerea contribuțiilor de la angajator la salariat dar și de creșteri de salarii concrete (le veti observa la analiza salariului mediu net).

De la această creștere a salariului brut, coroborată cu creșterea numărului de salariați, avem și o explicație și pentru creșterea cu 36,8% a veniturilor din contribuții de asigurări la bugetul de stat pentru 2018, dar mai ales avem o concluzie asupra faptului că această trecere a contribuțiilor a fost un “smart-move” care a crescut veniturile la bugetul de stat, a generat efect de rundă a doua și securizat drepturile cetățenilor la pensie și la sănătate.

            Analiza evoluției salariului mediu net pe toată economia, pentru perioada noiembrie 2016-ianuarie 2019, ne arată o creștere medie cu 35,1%

Dacă scădem valoarea cumulată a inflatiei din această valoare de 35,1%, rezultă o creștere reală medie a veniturilor de 31%, astăzi, față de luna noiembrie 2016.

            Dacă analizăm rata șomajului și numărul șomerilor pe perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2019, observăm că România este într-o situație foarte bună din punct de vedere al numărului de șomeri, înregistrând o scădere de 128.105 persoane și ajungând la doar 288.568 persoane șomere, iar ca ponderi o scădere de la 4,7% la 3%.

            Scăderea aceasta a ratei șomajului nu poate să conducă decât la o creștere a salariilor populației active, pe principii de cerere și ofertă, adică principii de piață, pentru că antreprenorii vor plăti din ce în ce mai mult pentru a-și fideliza angajații.

            Am să închei cu acest paradox: după ce au gonit forța de muncă din această țara, oferind salarii mizere, antreprenorii se văd nevoiti să răscumpere greșelile din trecut. Ceea ce este bine și pentru cetățeni și pentru puterea lor de cumpărare.

            Dacă analizăm datele INS cu privire la veniturile gospodăriilor populației în trimestrul IV 2018 constatăm următoarele:

            Venitul disponibil mediu nominal al unei gospodării (calculat ca diferență dintre veniturile medii totale și impozitele, contribuțiile, taxele, cotizațiile medii plătite de către o gospodărie) s-a majorat cu 765 de lei, de la 2553 lei în trimestrul IV (2016) la 3318 lei în trimestrul IV (2018). Adică plus 30% în ultimii 2 ani!

            Sunt cateva informatii interesante în comunicatul INS:

            – creșterea ponderii veniturilor salariale – factor care consolidează stabilitatea veniturilor totale ale gospodăriilor și persoanelor și, implicit, tendința de creștere a bunăstării populației;

            – tendința de creștere a ponderii cheltuielilor gospodăriilor și persoanelor pentru bunuri nealimentare – expresie a creșterii cheltuielilor pentru bunuri de valoare mare și folosință îndelungată (trăsătură a unui consum superior calitativ și structural);

            – creșterea ponderii cheltuielilor pentru întreținerea locuinței – factor de îmbunătățire a modului de viață;

            – scăderea contravalorii consumului direct de produse agroalimentare proprii ale gospodăriilor și populației – expresie a orientării spre un consum de calitate superioară.

            În speranța că v-am oferit destul de multe date astfel încât să fiți informați corect, vă doresc sănătate și pace.

Mergi Sus