#analize în #economie și #fiscalitate

Category archive

Dobânzi și Creditare

Fakenews-ul dobânzilor la titlurile guvernamentale. De ce nu sunt corecte comparațiile prezentate de unii analiști

în Dobânzi și Creditare de

În acest articol prezint o analiză privind evoluția dobânzilor la titlurile guvernamentale, care sunt factorii care influentează dobânda si unde gresesc partizanii fakenews-urilor atunci când compară dobânzile la titluri de stat între diferite tări.
Recomand în special celor care raspândesc analize ridicole să ia notite!

Suntem zilnic asaltați de afirmații potrivit cărora ne împrumutăm la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană, inducându-se idea că vinovat pentru dobanzile mari este guvernul, că avem instabilitate economică, risc major de intrare în criză, multe și multe justificări, mai mult sau mai puțin ridicole și mai mult sau mai puțin forțate.

Se amestecă noțiuni, tipologia titlurilor guvernamentale, piețele titlurilor guvernamentale (internă sau externă), rata dobânzii la maturități diferite, valute, cu alte cuvinte mere cu pere, totul cu un singur scop: să iasă analiza cum dorește autorul nu cum rezultă din agregarea corectă a datelor financiare și realizarea corelațiilor conceptuale și contextuale așa cum sunt prevăzute de știința economică.

Nici nu mai contează, până la urmă fiecare trebuie să mănânce o pâine, eu pot înțelege scopul acestor fake-uri însă nu agreez deloc ideea de a manipula publicul și de a induce idei false în capul oamenilor.

Am să încerc să vă prezint care sunt factorii care influențează dobânda la titlurile de stat și ce nu este corect în analiza comparată prezentată de alții care vorbesc despre aceste dobânzi.

Trebuie însă menționat faptul că un element de referință important este dacă țara care emite titlurile guvernamentale face parte din zona euro sau dacă are o altă monedă.

Pentru că aici intervine transferul automat de credibilitate aferent monedei în care se face împrumutul și acest transfer de credibilitate are efect direct asupra ratei dobânzii.

Factorii care influențează dobânda la titlurile de stat sunt de natură internă și externă, țin de volumul plasamentelor și de perioadele de rambursare a împrumuturilor, iar pentru a vă prezenta în termeni simpli câteva corelații și din lipsa de spațiu, o să fac referire la cel puțin doi macro-indicatori care ne pot arăta cum vor arăta dobânzile la titlurile de stat, dincolo de factorii conjuncturali care țin de lichiditatea efectivă de care dispun finanțatorii la momentul împrumutului.

Cei doi macro-indicatori sunt ratingul de țara (factor care influențează “încrederea” investitorilor) și rata dobânzii de politică monetară (cunoscută ca rata împrumutătorului de ultima instanță, cu alte cuvinte, rata dobânzii pe care ar plati-o împrumutatul dacă nu ar avea de unde sa se împrumute de pe piața liberă) stabilită de banca emitentă a valutei în care se face împrumutul.

Rata dobânzii la titlurile guvernamentale va fi mereu deasupra ratei dobânzii de politică monetară a băncii centrale emitentă a monedei împrumutului, în marja ratei dobânzii Lombard, pentru că orice finanțator (intermediar financiar) ca să poată împrumuta pe altcineva are nevoie de capital în moneda respectivă, capital pe care îl poate dobândi la o rată a dobânzii aflată în marja ratei dobânzii de politică monetară.

Nu intru în detalii, pentru a nu-i pierde pe cei care au mai puține cunoștinte economice.

La aceasta marjă se adaugă cel puțin două componente dintre care unul este influențat de ratingul de țară și are un caracter de relativă constantă care fluctuează între +/-0,5 pp și o componentă pur conjuncturală, care ține de lichiditatea din piață de la momentul împrumutului, componentă care poate avea o elasticitate mai ridicată decât prima.

De reținut faptul că dacă pentru rata dobânzii de politică monetară sau pentru ratingul de țară, cel care împrumută banii nu prea are marjă de joc, adică orice ar face, tot acolo va găsi rata dobânzii, pentru ceilalți factori poate lua decizia de a amâna împrumutul sau poate influența, prin diverse instrumente, efectul acestor factori asupra ratei dobânzii.

Haideți să punem câteva grafice, care vorbesc de la sine.

În primul grafic avem rata dobânzii de politică monetară stabilită de BNR pe perioada ianuarie 2008 – prezent.

Sunt convins ca ați si uitat ca a existat si rata dobanzii de politica monetară la 10,25%, dar dacă tot vi-am amintit cu acest grafic, întrebați-vă cum de ati supraviețuit atunci și nu supravietuiti acum?

În al doilea grafic avem rata dobânzii la titlurile guvernamentale cu maturitatea de 10 ani, pentru o perioada similară, așa cum apare aceasta pe toate site-urile financiare, inclusiv în statistica Eurostat.

Nu-i așa că având în față această dinamică care se întinde pe 11 ani, parcă altfel este imagina evoluției ratelor dobanzii la titlurile guvernamentale? Observati, sper cât de important este să iei în considerare factorul timp într-o analiză și să nu te raportezi doar la o poză de moment, care te poate conduce la concluzia greșită a unei situații apocaliptice din lipsă de raportare sau de comparatie cu altceva.

Dacă veți face comparația între cele două grafice, veți observa că rata dobânzilor la titlurile guvernamentale este superioară ratei dobanzii de politică monetară, în cea mare parte a perioadei analizate. Excepție fac perioadele în care politica monetară a încercat să intervină asupra pieței monetare.

Ca să fie mai simplu de vizualizat, avem acest grafic în care suprapunem valorile (au fost luate aceleași date de referintă pentru a obține comparația corectă, iar datele de referința sunt considerate datele la care apar modificari în rata dobânzii de politică monetară).

Să observăm faptul că rata dobânzii la titlurile guvernamentale are un trend descedent fată de anul 2008, dar mai ales are un trend care urmează trendul ratei dobânzii de politică monetară.

Să ne înțelegem, eu nu îmi propun să descoperim apa caldă, toți economiștii cunosc această corelație, este de altfel foarte logică, deoarece rata de politică monetară reprezintă costul primar al monedei la emitentul de monedă.

Iată deci că o primă cauză este data de nivelul ratei dobanzii de politică monetară.

“Spread-ul”, diferența între cele două rate, îl regăsim în bps-uri(basis points), nu intru în detalii, toți cei familiarizati cu tranzacțiile financiare se raportează la acest indicator și mai ales monitorizează evoluția acestui indicator.

Și atunci ce sens are o comparație cu dobânzile altor tări care de exemplu se împrumută în euro și deci pleacă de la rata dobânzii de politica monetară a BCE sau se raportează la EURIBOR? Dobânzi care sunt construite pe baza transferului de credibilitate al monedei euro.

Dacă vă spun că afirmațiile oficialilor BNR referitoare la deprecierea monedei naționale ca și instrument pentru reducerea deficitului au efect în creșterea dobanzii la titlurile guvernamentale, mă credeți? Vă spun că au, pentru că orice finanțator își securizează capitalul împumutat, mai ales dacă o face pe termen mediu sau lung.

Este evident că există un “gap” imens între 0% și 2,5% sau între 0,25% pentru finanțatorii de bonduri guvernamentale și 3,5%.

Și atunci, este inutila comparația, mai ales că discutăm de valute diferite.

Când România se împrumută pe extern, în euro, ați observat faptul că dobânzile sunt mult inferioare și asta datorită costului real al banilor în care se face împrumutul.

Ca o paranteză, aceasta analiză nu este o critica adusă ratei dobanzii de politică monetară, despre nivelul acestei rate trebuie făcută o analiză separată pentru că sunt foarte mulți factori obiectivi care conduc la fundamentarea deciziilor de politică monetară și stabilirea ratei dobânzii acestei politici.

Pentru nivelul actual al ratei dobanzii de politică monetară din Româna voi preciza că acest nivel destul de ridicat se datorează nivelului inflației actuale dar și excedentului de cerere agregată, la care se adaugă și evolutia pozitivă, peste asteptări, a cursului de schimb.

Dincolo de această corelație începe activarea celorlalti factori, respectiv ratingul de țară, iar acest rating, din păcate nu crește pentru România din anul 2014 până în prezent (mă refer la toate cele trei mari agentii de rating).

Pun comparativ ratingurile de țară pentru a fi limpede pentru toată lumea că țările cu care unii dintre analiști fac comparații au un rating mult mai bun, chiar in creștere (cum este cazul Greciei), însă, de multe ori acest rating nu arată neapărat o economie performantă sau fără vulnerabilități (veti rămâne chiar surprinsi in cazul Greciei, care are o datorie publică de 180% din PIB și o situație economică foarte problematică).

De menționat faptul că rata dobânzii de politică monetară în Ungaria este de 0,9%, în Bulgaria este de 0%, iar în Polonia este de 1,5%.

Observăm că ne asemănăm la ratingul de țară Bulgaria și Ungaria, însă ratele dobânzilor de politică monetară sunt mult mai mici.

Și atunci care este sensul comparației între dobânda la care se împrumută Bulgaria și cea la care se împrumută România?

Dincolo de rata dobanzii la titluri de stat, chiar vi se pare că Bulgaria are o economie puternică? Eu cred că valoarea PIB-ului spune multe despre mărimea unei economii.

Voi mai spune si faptul că există un cost al împrumuturilor pe maturități mai mari, iar aici România a preferat o restructurare a datoriilor pe termen scurt, preschimbând aceste datorii in datorii pe termen mediu și lung, fapt care a condus la scăderea ponderii datoriei pe termen scurt în total datorie publică de la 25% în anul 2010 la 3% în prezent.

La cei trei factori (rata dobanzii de politică monetară, rating de țara, costul marginal aferent maturității) se adaugă, evident factorii conjuncturali, iar acești factori țin de lichiditatea din piața, de situația economică, de existența unor dezechilibre date de o serie deficite, de diferențe de potențial etc. Toate acestea le regăsim în cunoscutele CDS-uri (credit default swaps), care sunt utilizate pentru a cuantifica nivelul de risc suveran al țării respective. Poate ar fi important de stiut ca CDS -10 years al Greciei este 235, iar al României este de 121, într-o scădere față de lunile anterioare.

Așa cum poate fi important și faptul că rata dobânzii actuale este mai mica cu 11% față de cea de anul trecut.

Care sunt cheltuielile statului cu dobânzile?

Cheltuielile statului cu dobânzile sunt 1,4% din PIB. Mai mici decât în 2016, când erau 1,5%, sau 2015 când erau 1,6%, sau 2014, când erau 1,7%. În 2012 erau 1,8% din PIB.

Cum stă România la acest capitol față de celelalte tări? Graficul vorbește de la sine:

Știu că va rămâne întrebarea “dar de ce se imprumută statul daca economia este în creștere”, vă promit o analiză pe temă, dar până atunci vă spun că pentru a plăti datorii din trecut și a nu mai finanța deficite trebuie să ai un buget pe excedent. Ca sa avem un buget pe excedent, la acest moment, ar trebui să mărim spațiul fiscal.

Mărirea spațiului fiscal se face prin doua instrumente: natural, pe seama stimulării dezvoltării economiei sau prin politici fiscale, prin creșterea taxării. Din experiență, singurul instrument sustenabil este cel bazat pe dezvoltarea economiei și stimularea acesteia și nu creșterea taxării. Mai multe despre acest subiect, în analizele viitoare.

Să fim sănătoși! Am avut vremuri mai dificile, dar parcă era mai multă decență și profesionalism în analize.

Schimbare spectaculoasă a dobânzilor! Sumă record împrumutată de români în luna mai

în Dobânzi și Creditare de

Creditarea a crescut cu peste 1 miliard euro într-o lună iar dobânzile la creditele noi sunt în scădere

Banca Națională a României a publicat Buletinul Lunar pentru luna Mai 2019, sectiunea statistică, publicație care ne oferă date deosebit de importante referitoare la indicatorii macroeconomici, indicatorii de politică monetară, evoluția pieței de intermediere financiară (sistemul bancar) dar și structura creditelor, dobânzile și evoluția acestora.

Am analizat acest document iar concluzia este că, în luna mai, creditarea a intrat pe un trend pozitiv, după ce se contractase în primul trimestru, iar dobânzile la creditele noi pe termen lung încep să scadă.

Din perspectiva creditării observăm o creștere cu 5,25 miliarde lei în luna mai față de începutul anului, ceea ce înseamnă un plus de 1,11 miliarde euro, dar ceea ce este cel mai important este că 4,96 miliarde lei (1,05 miliarde euro) reprezintă creditul luat în luna mai 2019, fapt care atestă că creșterea are loc in luna mai.

Dacă analizăm volumul creditelor acordate gospodăriilor populației, observăm o creștere o creștere de 2,78 miliarde lei, din care 1,73 miliarde reprezintă credite pe termen lung, în timp ce creditul pentru consum crește cu 810 milioane lei. De asemenea, observăm scăderea în continuare a creditării în valută, ceea ce, din punct de vedere prudențial, este foarte bine, atâta timp cât oamenii plătesc ratele în moneda în care câștigă veniturile, iar riscul valutar dispare din credit.

Cifrele de mai sus sunt utile pentru a identifica dacă și în ce măsură piața bancară își menține potențialul de a finanța cererea de credite, iar revenirea pe plus a creditării este un semn extrem de pozitiv, având în vedere efectele pe orizontală pe care le creează finanțarea. Un plus este și dublarea ponderii volumului creditării pe termen lung, în analiza structurii creșterii creditării, pentru că asta înseamnă că banii ajung în investiții iar consumul începe să nu mai fie stimulat într-un grad la fel de ridicat ca în trecut.

Ceea ce este foarte important este ce se întâmplă cu dobânzile, mai ales după introducerea indicelului IRCC după data de 2 mai, pentru creditele cu dobândă variabilă.

Așa cum preconizam, la creditele noi cu dobândă variabilă, care folosesc acest indice, se observă o scădere importanta a ratei dobanzii, aceasta ajungând sub nivelul la care se afla la începutul anului 2019.

Spre deosebire, creditele cu dobândă variabilă în derulare, unde funcționează raportarea la ROBOR înregistrează o creștere față de luna ianuarie, iar acesta este și motivul pentru care oamenii se plâng că ratele cresc, în loc să scadă.

Pun graficele pentru că imaginele vorbesc de la sine:

 Ceea ce sfătuiesc pe toată lumea care are creditele în derulare este următorul lucru: nu vă mai luați după cei care va spun că IRCC va ajunge mai mare decât ROBOR-ul pentru că asta este, din punctul meu de vedere cea mai mare intoxicare care există la acest moment. 

Iar ca să înțelegeți, vă rog să observați că majoritatea analiștilor care spun acest lucru sunt cumva conexați, atenție conexați nu conectați la lobby-ul bancar. Cred că este evident că băncile preferă ca dumneavoastră să aveti credite cu dobanzi cât mai mari, că ele din asta câștigă, din dobânzi.

IRCC va fi întotdeauna mai mic decât ROBOR, pentru că acest IRCC se raporteaza la tranzactiile interbancare efective și cred că este logic pentru toată lumea că nici o bancă nu va face o tranzacție pe dobânzi nereale sau pe indicatori, ci exact pe costul banilor. Pe de altă parte, când vi se spune ca daca crește inflația , crește și IRCC este corect, dar nu este explicat.

IRCC se raporteaza la deprecierea petrecută și acoperă exact această depreciere și nimic mai mult.

ROBOR-ul se uită la perspectiva de depreciere (inflație), iar întotdeauna perspectiva ia în calcul mai mulți factori care pot sau nu să influențeze o evoluție viitoare (funcție de care și cum acționează dintre factori). În acest context, perspectiva de inflație va fi întotdeauna mai mare decât deprecierea efectivă, pentru că trebuie să aibă o marjă de risc.

În cazul scăderii inflației, IRCC scade, chiar și în contextul în care se manifestă o contractare a volumului lichidității din piață, iar scăderea vine ca o consecință a scăderii dobânzii de politică monetară pe care Banca  Națională o operează obligatoriu în condițiile unei inflații scăzute (nu poti avea o dobânda de politică monetară mai mare decât inflația, pentru că nimeni nu se va mai împrumuta de la tine și va prefera bani mai ieftini de pe alte piețe).

În încheiere, aș dori să menționez două lucruri: Ratele dobânzilor prezentate în grafice reprezintă media ratelor dobânzilor din sistem, pentru că de exemplu, în piață întâlnim și dobânzi sub 5% (a se vedea CEC Bank care are cele mai reduse dobânzi la creditele ipotecare noi și cea mai mică marjă fixă), iar al doilea lucru pe care doresc să îl punctez este să vă îndemn să nu vă luați după tv când vă împrumutați, pentru că voi veți plăti creditul, nu cei de la tv.

Despre nou IRCC și dobanzi

în Dobânzi și Creditare de

Îmi pare rău să observ ca discuțiile despre indicele IRCC aplicabil de la 1 iulie se duc într-o zona de prezentare negativa.
Va rog, pe cei care prezentați știri, sa prezentați realitatea asa cum este.
Iar realitatea este ca de la 2 mai am avut un IRCC de 2,36% și un ROBOR 3M de 3,23-3,36. Diferența de 1 punct procentual, adică diferenta de pana la 30%.
Câți analisti au nimerit predicția? Doar unul, dar nu vreau sa ma laud. 
IRCC mai mic decât ROBOR 3M, înseamnă că ratele românilor au scăzut.
Noul IRCC aplicabil de la 1 iulie, care va fi de 2,63%, indice a cărui valoare v-am anunțat-o de o luna, asa cum am anunțat și valoarea IRCC pana la sfârșitul anului este cu 0.6 puncte procentuale mai mic decât ROBOR 3M, adică o diferență de 18,5%, diferența cu care ratele de dobânda ale romanilor sunt mai mici.
Dar mai este un aspect important: piața dobânzilor este o piață dinamica, care se raportează la tranzacții și fluxuri de capital. Și generează un cost real al banilor.
Dupa cum puteți observa, dacă doriți sa fiți obiectivi și dacă, evident, nu aveți doar dorința de a epata prin afirmații cu tenta negativa, puteți observa cum acel ROBOR, deși a apărut acest IRCC care este prezentat zilnic și ne arata care este dobânda reala, acel ROBOR este evident un indicator fără legătură cu piața interbancară, fiind aproape staționar în ultimele trei luni. 
Si ca să liniștesc formatorii de opinie referitor la când va scădea IRCC, ei bine acesta va scădea când scade dobânda de politică monetara.
Când va scădea dobanda de politică monetara? Când va scădea inflația.
Va fi vreodata IRCC peste ROBOR?
Niciodată. Dar pentru asta trebuie sa va explic sa înțelegeți diferențele și de ce, dacă ar creste inflația, ROBOR va fi întotdeauna peste IRCC. 
Ca și contraraspuns: ce aiurea este ca aceeași instituție sa aibă ca și obiective stabilitatea preturilor si politica monetara și stabilirea ratelor dobânzii de politica monetara. Explic altădată.

În timp ce se isterizeaza acel senator care ratează orice predicție și care, probabil, pierde orice potențial contract de lobby privind privatizarea CEC sau Eximbank, haideți sa ne uitam puțin la cele mai bune dobânzi de pe piața creditelor ipotecare existente pe piața.
CEC Bank, oferă credite imobiliare cu dobânda de 4,36%, având cea mai mica marja fixa, de doar 1,95.
Aduc aminte tuturor ca, în luna aprilie, dobânzile la imobiliare erau în jur de 7%.
Practic, asistam la abordare inteligenta în piața creditării și mai ales în partea gestionarii intermedierii financiare:

  1. BNR a introdus plafonarea indatorarii la 40% pentru credite în scopul de a consolida piața creditului din România, o piață care este peste nivelul prudent de expansiune.
  2. Guvernul a capitalizat CEC Bank și a consolidat promovarea directa în piață a unor politici de creditare permisive și acceptabile pentru clienți în zona de credite pe termen lung.
  3. Guvernul a eliminat elementele speculative din interiorul dobânzilor prin introducerea unui indicator de referință adaptat tranzacțiilor reale(IRCC).
    4.Ministerul Finanțelor, prin Eximbank intra pe piața de retail bancar, consolidand activele statului la 20%, ceea ce se traduce printr-o cota de piață de peste 10%, în prima etapa. Această prezență și deținerea a doua bănci sistemice are un caracter preventiv, de natura sa înlăture jocurile speculative din zona sistemului bancar, inclusiv cu implicații pe aprecierea monedei naționale.
    Efecte:
    Cele mai mici dobânzi în piața creditului imobiliar=CEC Bank
    Cele mai mici dobânzi în piața creditului de consum= Banca Transilvania, deocamdată, urmează BCR și peste trei luni, Banca Română de Dezvoltare(rezultatul noii bănci din achiziția Băncii Românești de către Eximbank).
    Si totuși, când am spus ca vor scădea dobânzile la credite, unii/unele se uitau la mine chiorâș
    Este doar vorba de economie și de instrumente de intervenție, instrumente perfect compatibile cu economia de piață.
    Nu ma mai refer la neadaptatul ala, e deja depășit de situație și habar nu are ce se întâmplă.
    Să revin:
    2019, consolidarea pieței creditului și scăderea dobânzilor.
  4. Introducerea dobânzilor fixe în creditele pe termen lung și restructurarea marjelor fixe.

Enjoy și sa va amintiți de postarea asta!

Tendinte pe piata creditării

în Dobânzi și Creditare de

Pentru anul 2019, cred că vom avea o încetinire a cresterii volumului de creditare acordat pentru consum si imobiliare (asta nu înseamnă ca nu creste ci ca nu va mai creste la fel de rapid) și  vom avea o creștere pronunțată a creditării agentilor economici.

            Trebuie sa avem in vedere că in ultimii doi ani, creditele imobiliare au crescut cu 16,2 miliarde lei (3,42 miliarde euro), iar cele de consum cu 4,6 miliarde lei (1 miliard euro).

            Dacă ma refer la creditele pe termen lung, creditele imobiliare, eu consider că aceasta zona va cunoaste un trend ponderat, dar ușor ascedent. Nu foarte pronuntat, pentru că introducerea gradului de îndatorare pentru persoanele fizice de 40% va contracta puțin cererea.

            Ceea ce însă preconizez ca se va intâmpla este că aici va scădea cel mai mult dobânda, pentru ca bancile stiu ca exista cerere. Si mai stiu si ca exista cerere si din partea dezvoltatorilor imobiliari care la randul lor sunt finantati tot de banci.

            Daca ar contracta creditarea pe imobiliare, dezvoltatorii ar cadea, ar da faliment, iar bancile nu au ce face cu imobilele.

            Asa ca se va intampla un fenomen bun pentru oameni: se va scadea costul creditarii, dar si pretul imobiliarelor va fi mai scazut, astfel incat valoarea totala a creditului acordat sa permita persoanaei care ia creditul sa se incadreze in cei 40%.

            Scăderea de dobândă la creditele noi, va conduce si la o presiune pentru refinantarea creditelor in sold.

             Astfel că recomandarea mea este ca, la momentul în care vor apărea oferte cu dobândă mai mică, clientul să procedeze la refinanțare și la schimbarea dobânzii variabile în dobanda fixa. Daca întrebati  si ce facem daca, ulterior, dobanzile mai scad, noi ramânem cu dobânda fixă, raspunsul meu e simplu: daca piața evolueaza în jos, faci refinantări. Dar daca va evolua in sus, dobânda fixă te protejează.

            Volumul suplimentar de creditare în lei către sectorul privat (societăți nefinanciare și gospodării ale populației) a crescut cu 38,99 miliarde lei, adică aproximativ 8,47 miliarde euro, un volum care nu a mai existat în istoria din ultimii 10 ani.

            Ce se întâmplă când ai o un volum mare de bani acordați, prin intermediul creditelor, într-o piață?

            Piața tinde să devină saturată, pentru că majoritatea exponenților cererii și-au preluat necesarul de bani de care aveau nevoie.

            3. Pe de altă parte, finanțatorul și-a crescut gradul de expunere, iar managementul riscurilor îi impune o abordare prudentă în continuare a activității de creditare (nu se mai expune, ca volum de bani în aceeasi măsură, mai ales tinând cont de faptul că expunerea realizată îi asigură un randament constant pe o perioadă cel puțin medie de timp).

            În aceste condiții, finanțatorul se vede pus în următoarea situație: să contracteze creditarea, chestiune logică dar neeconomică, pentru că finanțatorul este intr-o piața în care există competiție, iar daca banii lui nu produc bani, vor produce banii altora, bani.

            Să încerce să acopere nișa rămasă din piață, nișa nesaturată încă, prin diverse oferte, oferte care în primul rând se vor referi la cost.

            Ei bine, aceste oferte se vor lovi de competiție, iar rezultatul confruntării ofertelor va fi unul de scădere al costurilor, pentru că “nu mai sunt multi pești în baltă” (a se întelege că scade cererea de credite, “peștii” fiind cei doritori de credite).

            Scăderea va fi mai mică la creditele pe termen scurt și moderată la creditele pe termen mediu și lung. Aprecierea mea este că la creditele pe termen mediu și lung va exista o scadere de 1 – 1,5 pp datorată exclusiv condițiilor de piață.

            La această scădere se adaugă efectele OUG 19/2019 și tintelor de scadere a dobânzilor reglementate de Guvern, pentru ca bancile să nu plătească taxa pe active.

            Aici vreau să subliniez o chestiune: la creditele în derulare, schimbările acestea pot apărea la cele cu dobândă variabilă, dar nu vor fi scăderi la fel de mari ca la ofertele de  credit noi.

            Care este nișa din piața creditelor care va primi cele mai multe credite?

            Nișa rămasă în piața banilor este reprezentată de agentii economici, operatorii economici cum se mai numesc. Ei au primit cele mai puține finanțări, iar cauza principală o constituie condițiile de bancabilitate discriminatorii. De ce discriminatorii? Pentru că pe tine ca persoană fizică, banca nu te evaluează la fel ca pe o societate comercială, ceea ce este, din punctul meu de vedere o prostie, dar are o motivație și anume că s-a dorit ca antreprenoriatul autohton să nu fie finanțat de către sistemul bancar care numai românesc nu mai este.

            Acest tip de abordare începe să se schimbe și observ că e o mare luptă pentru a se trece la o abordare deschisă către piața economică. Dar aici, efortul trebuie să vină și din partea reglementărilor BNR care trebuie să relaxeze condițiile de creditare impuse prin reglementările centrale. Ca apa s-ar duce 10-15 miliarde euro în creditarea agenților economici. Îi asteaptă ca pe aer. Iar efectul acestor finanțări s-ar vedea imediat în curajul de a a investi, de a depune proiecte, de a realiza noi business-uri.

            De ce sunt eu mereu optimist cu privire la piața banilor? Pentru că nu am vazut niciodata vreun bancher căruia să-i placă să țină banii la sertar sau în pușculită!

            De aceea sunt convins că anul 2019 va fi un an al scăderii dobânzilor si al cresterii creditării economiei.

Dobânzile la credite vor scădea. Care sunt factorii care vor influența această scădere?

în Dobânzi și Creditare de
Calculator and alarm clock

Vor fi doi factori majori care vor conduce la scăderea dobânzilor pe piața creditelor: în primul rând se va resimți saturația pieței creditelor de consum și ipotecare, iar în al doilea rând vom avea efectele prevederilor OUG 19/2019 prin care s-a modificat celebra OUG 114/2018 și s-a înlocuit “taxa pe lăcomie”.       

            Există o întreagă dezbatere despre evoluția dobânzilor la credite și această dezbatere este însoțită de o mașinărie de propagandă care are baze politice dar și economice.

            Abordările sunt de la lacrimogene, la apocaliptice, de la echilibrate până la halucinante, de la aberante până la incredibil de reale.

            În dezbaterea aceasta fiecare parte își trage spuza pe turtă, cum se spune, fiecare își face numărul, consumă energia sa și pe a celorlalți, cetățenii nu înțeleg mai nimic, văd modificări la rata lunară, nu au pe nimeni să-i consilieze, să le explice cum va evolua rata la bancă și au devenit dependenți de psihoza media. Care nu induce neapărat o atitudine curajoasă de luptă ci, mai degrabă, de blazare, de neputință, de hazard.

            Ei bine lucrurile nu stau așa. Lucrurile sunt mult mai liniștite decât par, iar trendul va fi unul mult mai pozitiv decât se spune. Am să vă prezint câteva chestiuni și concluziile cred că pot veni de la sine:

            Cum au evoluat dobânzile?

            Din datele BNR, în perioada 2017-2018, dobânzile medii globale (per total credite) pentru creditele în lei acordate populației au crescut de la 6,57% la 7,90% pentru creditele în sold și de la 6,57% la 8,19% la creditele noi. Diferențiat pe tipuri de credite, observăm o creștere mai pronunțată la dobânda pentru creditele sub 1 an (de la 8,75% la 11,50% pentru creditele în sold și de la 5,95% la 12,49% la creditele noi), o creștere ponderată la creditele de până la 5 ani (de la 10,05% la 10,80% pentru creditele în sold și de la 9% la 10,15% pentru creditele noi) și o creștere la fel de ponderată pentru dobânzile la creditele mai mari de 5 ani, care includ creditele ipotecare (de la 4,05% la 5,89% pentru creditele în sold și de la 3,66% la 5,74% pentru creditele noi).

            Se observă trei chestiuni, iar eu sunt de părere că sunt importante:

            1. Creșterile de dobândă mai însemnate sunt la creditele de sub un an (creditele pe termen scurt), este cea mai importantă și variază de la 2,75 pp (puncte procentuale) la 6,54 pp. În schimb volumul creditelor în lei pe termen scurt este cel mai mic din volumul global al creditelor acordate în perioada 2017-2018 (2,3 miliarde lei, adică 5,9% din volum global).

            Ce înseamnă asta? Că impactul economic global ale acestei creșteri de dobânzi nu este important la nivelul economic, ceea ce nu exclude însă impactul individual, per cetățean, însă și aici lucrurile nu sunt atât de negative, deoarece creditele pe termen scurt sunt credite pentru nevoi imediate, la care cetățeanul se presupune că știe că îl va restitui într-un an.

            Evident aici pot sa aduc si argumentul creșterii veniturilor la nivelul celor doi ani, creștere care sare de 21%, așa că “pierderea” provocată de majorarea de dobândă este absorbită de veniturile suplimentare nete încasate.

            La creditele pe termen mediu (creditele de consum, sub 5 ani) avem o creștere a dobânzilor sub nivelul inflației situată între 0,75 pp și 1,15 pp, iar ponderea creditelor este de 33,13% din volumul global.

            La creditele pe termen lung (creditele de peste 5 ani, inclusiv ipotecare), avem o creștere a dobânzilor situată, de asemenea, sub nivelul inflației, între 1,88 pp și 2,08 pp, iar ponderea creditelor este de 60,84%

            Observăm că marea masă a creditelor (cele pe termen mediu și lung) care reprezintă aproximativ 94% din creditele totale în lei acordate sectorului privat (societăți nefinanciare și gospodării ale populației) au cunoscut o „scumpire” ponderată, la jumatate din nivelul inflației medii anuale.

            2. Volumul suplimentar de creditare în lei către sectorul privat (societăți nefinanciare și gospodării ale populației) a crescut cu 38,99 miliarde lei, adică aproximativ 8,47 miliarde euro, un volum care nu a mai existat în istoria din ultimii 10 ani.

            3. Ce se întâmplă când ai o un volum mare de bani acordați, prin intermediul creditelor, într-o piață?

            Piața tinde să devină saturată, pentru că majoritatea exponenților cererii și-au preluat necesarul de bani de care aveau nevoie.

            Pe de altă parte, finanțatorul și-a crescut gradul de expunere, iar managementul riscurilor îi impune o abordare prudentă în continuare a activității de creditare (nu se mai expune, ca volum de bani în aceeasi măsură, mai ales tinând cont de faptul că expunerea realizată îi asigură un randament constant pe o perioadă cel puțin medie de timp).

            În aceste condiții, finanțatorul se vede pus în următoarea situație: să contracteze creditarea, chestiune logică dar neeconomică, pentru că finanțatorul este intr-o piața în care există competiție, iar daca banii lui nu produc bani, vor produce banii altora, bani.

            Să încerce să acopere nișa rămasă din piață, nișa nesaturată încă, prin diverse oferte, oferte care în primul rând se vor referi la cost.

            Ei bine, aceste oferte se vor lovi de competiție, iar rezultatul confruntării ofertelor va fi unul de scădere al costurilor, pentru că “nu mai sunt multi pești în baltă” (a se întelege că scade cererea de credite, “peștii” fiind cei doritori de credite).

            Scăderea va fi mai mică la creditele pe termen scurt și moderată la creditele pe termen mediu și lung. Aprecierea mea este că la creditele pe termen mediu și lung va exista o scadere de 1 – 1,5 pp datorată exclusiv condițiilor de piață.

            La această scădere se adaugă efectele OUG 19/2019 și tintelor de scadere a dobânzilor reglementate de Guvern, pentru ca bancile să nu plătească taxa pe active.

            Aici vreau să subliniez o chestiune: la creditele în derulare, schimbările acestea pot apărea la cele cu dobândă variabilă, dar nu vor fi scăderi la fel de mari ca la ofertele de  credit noi.

            Astfel că recomandarea mea este ca, la momentul în care vor apărea oferte cu dobândă mai mică, clientul să procedeze la refinanțare și la schimbarea dobânzii variabile în dobanda fixa. Daca întrebati si ce facem daca, ulterior, dobanzile mai scad, noi ramânem cu dobânda fixă, raspunsul meu e simplu: daca piața evolueaza în jos, faci refinantări. Dar daca va evolua in sus, dobânda fixă te protejează.

            Care este nișa din piața creditelor care va primi cele mai multe credite?

            Nișa rămasă în piața banilor este reprezentată de agentii economici, operatorii economici cum se mai numesc. Ei au primit cele mai puține finanțări, iar cauza principală o constituie condițiile de bancabilitate discriminatorii. De ce discriminatorii? Pentru că pe tine ca persoană fizică, banca nu te evaluează la fel ca pe o societate comercială, ceea ce este, din punctul meu de vedere o prostie, dar are o motivație și anume că s-a dorit ca antreprenoriatul autohton să nu fie finanțat de către sistemul bancar care numai românesc nu mai este.

            Acest tip de abordare începe să se schimbe și observ că e o mare luptă pentru a se trece la o abordare deschisă către piața economică. Dar aici, efortul trebuie să vină și din partea reglementărilor BNR care trebuie să relaxeze condițiile de creditare impuse prin reglementările centrale. Ca apa s-ar duce 10-15 miliarde euro în creditarea agenților economici. Îi asteaptă ca pe aer. Iar efectul acestor finanțări s-ar vedea imediat în curajul de a a investi, de a depune proiecte, de a realiza noi business-uri.

            De ce sunt eu mereu optimist cu privire la piața banilor? Pentru că nu am vazut niciodata vreun bancher căruia să-i placă să țină banii la sertar sau în pușculită!       

            De aceea sunt convins că anul 2019 va fi un an al scăderii dobânzilor si al cresterii creditării economiei.

Teme alegeri europarlamentare

în Dobânzi și Creditare/Economie Europeană de
Europe flag

Pentru că tot se pregătesc unii sau alții să candideze la Parlamentul European hai să introducem niște teme în discuție, că dacă îi lăsăm în pace, ei discută doar de justiție, de bugetul național sau de meltenism intern.

Uniunea Europeană are o monedă unică.

Moneda Euro!

Gestionarul monedei euro este Banca Centrală Europeană.

Care, în calitate de emitent de monedă, gestionează masa monetară și asigură resursele financiare necesare funcționării zonei euro și nu numai.

Din cele spuse până acum și într-o lume ideală a monedei, o bancă centrală nu ar trebui decât să administreze, să gestioneze și să tipărească strict necesarul de monedă din piața la care se raportează.

Ei bine, Banca Centrală Europeană a avut, anul trecut, un profit de 91 de miliarde de euro!

91 miliarde euro!

Cam cât bugetul Uniunii Europene pe un an de zile.

Buget care se face prin contributia statelor membre.

Buget care, datorita faptului că nu se strâng veniturile este mereu pe deficit (da, mai mare de 3%, dar cine îl urmăreste si oricum nu e prins în condițiile Tratatului de la Maastricht?).

Buget care, ar fi putut sa își indeplinească obiectivele cuprinse în regulamentele de finanțare (în materie de angajamente bugetare) dacă ar fi avut strânse toate veniturile.

Bugetul fiind pe deficit, unele cheltuieli suferă. Cum ar fi cele pe migrație sau pe cercetare sau cele care nu sunt cuprinse în politici comune.

Banca Centrală Europeană, deși are surplus (profit) nu are un mecanism prin care să poată da bani la bugetul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, acest surplus (profit) nu poate fi folosit nici altfel în finantarea deficitului public al statelor membre pentru înlăturarea părtii de datorie “bolnavă”, numită și “bad debt” (adică să se faca un plan pentru sustinerea dobânzii la datorile publice bolnave – cele care depasesc 60% din PIB – astfel incat tarile să își plătească datoriile dar fără să mai pună și dobânda pentru imprumuturi – situată la aproximativ 6% – cel putin cam asa se face finanțarea prin Mecansimul de Stabilitate Financiară – mă refer la zona euro, iar dobânda să fie susținută de BCE).

Și ajungem în situația cruntă de astăzi a Uniunii Europene: buget european cu deficit mare, datorie publică enormă, în zona euro, dar o Bancă Centrală Europeană cu un profit mai mare decât mare parte a sistemului bancar din UE.

Si acum întrebarea pentru candidați:

Ce veti face pentru a schimba mecanismele de funcționare a zonei euro și de a aduce surplusul de capital realizat de Banca Centrală Europeană în zone ca:

– susținerea populatiei sărace (programe de stabilizare socio-economică);

– reducerea deficitului bugetului UE;

– reducerea datoriilor publice a statelor din zona euro?

Dacă v-am pierdut pe drum, vă recomand să luați rata!

Enjoy!

ROBOR și dobânzi!

în Dobânzi și Creditare de

Indicatori care nu ar trebui să preocupe oamenii.

          Însă prin modul în care au fost folosite au ajun să fie mai preocapnte decât hrana pe care o pui în farfurie, pe masa, seara în familie.

          Despre creșterea ROBOR, despre posibila manipulare a acestuia, despre efecte asupra creditelor, despre cauze ale creșterii ROBOR auzim zilnic. La fel, auzim despre creșterea dobânzilor și posibilitatea ca acestea să aibă o bază speculativă, unii spun că ar fi o consecință firească a lipsei de lichidități din piață.

          Este un asalt informational din care românul nu mai înțelege nimic, devine confuz, pentru că mesajele despre realitatea economico-financiară sunt contradictorii, transmise pe jumătate, sunt interpretate, sunt răstălmăcite sau sunt folosite de fiecare în propriul război, mai mic sau mai mare, cu obiective mai mici sau mai mari.

          Și cred că de aceea doresc să punctez câteva chestiuni.

          Creșterea economică a adus după sine și creșteri de costuri mai mult sau mai puțin speculative

          Mai întâi aș dori să vă introduc în efectele creșterii economice și al creșterii veniturilor și o să vă pun în față o imagine ca să înțelegeți mai ușor:

          Când un copil crește și se dezvoltă, ia în înalțime, ia în greutate, e un lucru normal, e totul foarte bine, semnele sunt bune.

          Dar când el crește, toate cresc odată cu el. Măsura de la pantofi, marimea de la tricou, de la pantaloni, toate se modifică. Drept pentru care, nu se mai poate îmbrăca cu hainele pe care le purta înainte de a crește. Și îi trebuie altele mai mari. E ca și cum și hainele “ar crește”.

          Creșterea copilului conduce la nevoie de haine de alte mărime. Hainele de altă mărime (oferta) care stăteau nevândute din cauza lipsei de cerere, încep să devină căutate. Fiind căutate (creșterea cererii), valoarea lor crește. Este ceea ce se poate numi factorul de multiplicare al creșterii fizice a copilului (efectul de rundă întâi) prin efectul de rundă a doua (creșterea cererii și scumpirea ofertei sau simplist vorbind costuri suplimentare cu acoperirea efectului de rundă întâi).

          Ei bine, așa e și în economie și mai ales în materie de bani. Când economia crește, când cresc veniturile, crește și presiunea pe lichiditatea din piața financiară, este nevoie de mai multi bani, care să acopere, în echivalent, creșterea veniturilor (care trebuie acoperită cu bani). Dacă creșterea este egală (a veniturilor cu disponibilul de bani din piață monetare) nu ar trebui sa apară, teoretic, diferențe de cost, pentru că, există, ipotetic, acoperire pentru fiecare unitate de venit cu o unitate de monedă.

          Dacă însă creșterea veniturilor este mai mare decât disponibilul de lichiditate, atunci, banii sunt mai puțini și încep sa devină mai scumpi, începând chiar să intre într-o competiție de acoperire a unor venituri înaintea altor venituri. Dacă ai excedent de lichiditate, atunci, logic, banii ar trebui să fie mai ieftini pentru că sunt îndeajuns de mulți încât să acopere, în echivalent, veniturile.

          Știți de ce vă spun asta? Pentru că guvernatorul BNR spune că există excedent de lichiditate în piață. Și totuși este contrazis de creșterea dobânzilor interbancare și mai ales a dobânzilor pe termen scurt (ROBOR overnight).

          Tot guvernatorul ne explică faptul că la creșterea dobânzii interbancare nu se mai aplică ceea ce am spus mai sus, ci inflatia. Inflația ar duce dobânzile în sus.

          Păi, dragii mei, dobanda interbancară overnight nu se raportează la inflatia anuală. Ci la inflația zilnică, cel mult lunară. Dacă inflația lunară este de 0,8%, împărțiti la 12 și aveți ajustarea pe dobândă. Adică 0,06. Și atunci cum explici o creștere a ROBOR overnight de la 1,5% la 3%?

          Nu ai cum să explici dintr-o perspectivă a unui factor extern. Este doar un factor intern, de oportunitate, speculativ.

          Și cam asta s-a întâmplat în ultimii doi ani. Veniturile au produs costuri excepționale, nedatorate deținătorilor de venituri ci intermediarilor financiari (scumpirea ofertei).

          Băncile au simțit “miros de bani și de profit”, au simțit că au crescut veniturile oamenilor.

          Și au trecut la vânătoare de bani prin majorarea, în primul rând a acestui ROBOR. Care era undeva 0,6% și a ajuns la maximul de 3,59%. Iar apoi, au mai ridicat și marja fixă, la creditele noi, cu cel puțin 1 pp.

          De ce s-au enervat guvernanții?

          Pentru că băncile aveau profiturile asigurate și fără să crească dobânzile. Pentru că în loc să lase banii oamenilor să circule, să se învârtă, să producă bani, să existe efecte în prosperitate și bunăstare, au “confiscat” parte din acești bani, prin dobânzi care nu au legătură cu banii efectivi și costul lor, ci cu un comportament speculativ.

          Băncile au destula marjă să facă profit prin multiplicarea creditelor, datorată capacității oamenilor de a face împrumuturi și de a acoperi aceste împrumuturi cu veniturile suplimentare.

          Și asta este dovedit de faptul că, potrivit datelor BNR, în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2018, au fost acordate credite suplimentare de 9,2 miliarde euro. Nivelul creditelor ajungând la 76 miliarde euro, cel mai înalt nivel la care a ajuns vreodată sistemul bancar din România.

          Un 8% (cât era dobanda la creditul de consum înainte de 2017), aplicat în continuare celor 9,2 miliarde euro acordate suplimentar, le aducea băncilor un profit de 736 milioane euro anual.

          Cred că ne-am lămurit acum cu chestia asta.

          Să discutăm despre ROBOR și creșterea ratelor la credite

          ROBOR este rata medie a dobânzii de referință pe piața monetară interbancară stabilită pentru depozitele plasate de către instituțiile de credit.       Adică media dobânzilor cu care, teoretic, băncile dau bani cu împrumut.

          Această rată medie se stabilește ca medie aritmetică a ratelor dobânzilor practicate de 10 instituții de credit relevante pentru piața românească din punct de vedere al activității pe piața monetară interbancară. În cadrul acestui proces, numit fixing, rata de referință ROBOR este stabilită pentru scadențele de o zi, o săptămână, o lună, 3 luni, 6 luni, 9 luni și respectiv 12 luni. Din această medie sunt excluse valoarea cea mai mare și valoarea cea mai mica și este formată rata medie.

          Acest tip de operațiune, fixing, se realizează zilnic, între 10.45 și 11.00 și nu este condiționat și de efectuarea unei tranzacții.

          Ajungem astfel la reglementările imperfect care au condus la suspiciunea că poate exista manipulare.

          Tipul ăsta de fixing a fost introdus prin reglementări ale BNR încă din 1995, fiind adaptat în 2007 și 2008. S-a dorit astfel ca această rată medie să fie un indicator, pentru oricine din piața financiară, că acesta ar fi costul real al creditării.

          Însă ROBOR nu a reprezentat niciodată costul efectiv al banilor, la toate scadențele, deoarece el nu a fost însoțit de tranzacții efective. Tranzacțiile s-au realizat la alte ore, doar pe anumite termene (de regulă overnight, la o zi și la o săptămână) și la dobânzi inferioare.

          Și aici apar două chestiuni, iar acestea apar datorită a două motive: impactul ROBOR asupra creditelor și aberația prin care ROBOR poate fi mai mare decât dobânda de politica monetară a Băncii Naționale a României.

          Pentru că dobânda de politică monetară a BNR este asimilată ca fiind dobânda cu care BNR poate acorda împrumuturi pe termen de o săptămână. Si atunci care ar fi logica vreunei bănci să ia împrumut de la altă bancă cu o rată a dobânzii mai mare decât dobânda de politică monetară a BNR? Din punct de vedere economic, niciuna. Din punct de vedere speculativ oricare și voi explica. Dar, practic nici nu ia, face fixing, trece o dobândă acolo în grilă, dar nu ia și banii. De ce o face? Pentru că ROBOR-ul a fost legat de creditele oamenilor printr-o reglementare dăunătoare.

          Dacă dorește și este lăsat de sistemul bancar, Guvernul poate oricând să dea un act normativ prin care ROBOR să nu mai fie legat de credite.

          Să nu rămân dator și să spun că legarea ROBOR de creditele acordate de bănci nu vine din piață, nu vine din BNR ci vine din reglementare. Această “legare” s-a făcut prin aplicarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, modificata prin OUG 52/2016, care, prevede că la creditele cu dobânda variabilă dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referintă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului.

          Reglementările europene în materie obligă ca dobânda la creditele cu dobândă variabilă să fie raportată la  orice indicii sau rate de referinţă clare, accesibile, obiective şi verificabile de către părţile la contractul de credit şi de către autorităţile competente.

          Ei, dragilor, aici a fost cheia și șmecheria, unde, după părerea mea BNR a pierdut controlul asupra efectelor fixingului și băncile au început să joace și să facă profit pe seama celebrului ROBOR.

          Faptul că în OUG 50/2010 a fost introdusă această posibilitate, desi volatilitatea ROBOR este data însăși prin fixarea sa (se face zilnic), în comparație cu rata dobânzii de politică monetară care se stabilește cel mai devreme, lunar, în baza unei analize temeinice de catre Banca Națională și care îndeplinea toate criteriile din Directivă a fost o mare eroare, pe care au plătit-o și o plătesc toți românii.

          Pentru că băncile au speculat. Și au și fost lăsate în pace de către BNR și de guverne. Gândițivă câtă dobândă ați plătit în plus datorită acestei erori de reglementare (interesate și intenționate, părearea mea).

          Miliarde de lei au fost castigate, din condei.

          Dacă tot dezbatem și analizăm căutând soluții, eu consider că soluția este decuplarea ROBOR de credite.

          Modifici art. 37 din OUG 50/2010 si spui “în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata durata derularii contractului.

          Și precizezi că se aplică tuturor contractelor de credit, inclusiv celor aflate în derulare, de la data intrării in vigoare a actului normativ. Și gata.

          Dacă faci această modificare, atunci Banca Nationala devine singura responsabilă de eventuala creștere a ratelor românilor, dar, să fim serioși, presupunem că BNR face analize serioase când stabileste rata de politică monetară și oricum nu ar putea să se joace prea mult cu aceasta rată de politică monetară pentru că circuitele financiare globale sunt într-o strânsă legătură.

          Aș mai spune ceva înainte de ultimul capitol: Creșterea ROBOR de acum are un caracter speculativ destul de pronunțat, la care BNR a pus umărul, cu toată dragostea și cu toate instrumentele. Căci BNR a încurajat creșterea ROBOR prin creșterea dobânzii de referință, adică a ratei de politică monetară. Chiar în 2017.

          Cât ar trebui să fie rata de poltică monetară?

          Rata de politică monetară ține seama de mai mulți indicatori dintre care cei mai simpli de înțeles sunt masa monetară în circulație și inflația.

          Îm momentul în care ai un deficit de masa monetară în raport cu nevoia de monedă, ceea ce ar trebui să faci este să reduci acest deficit și să încurajezi creșterea masei monetare pentru echilibrarea deficitului, iar asta se face prin scăderea dobânzii de politică monetară.

          Însă pe de altă parte ai inflația, iar rata de dobândă de politică monetară trebuie să fie egală sau mai mare decât inflația. Iar aici ai de ales, ori crești dobânda de politică monetară (scumpești banii) pentru ca valoarea să fie pozitivă (peste rata inflatiei). Ori faci asta cu prețul creșterii deficitului de masa monetară, ori acționezi să scadă inflația.

          Nu vreau să vă pierd prea tare în teoria asta despre monedă și atunci o să ajung la opinia mea despre ce ar trebui făcut.

          Opinia mea este că trebuie să scadă rata de politică monetară, măcar cu 0,5 pp, ca să redreseze deficitul de lichiditate, lichiditate care conduc la stagnarea creșterii dobânzilor, care nu mai scumpesc banii, bani care nu mai produc inflație și începi să ai efectul invers, pe cale de consecință, de scădere a inflației.

          Dacă scumpești banii, inflația vine de la sine.

          Concluzia mea este că rata dobânzii de politică monetară ar trebui să fie 2%, desi aș putea merge curajos pe 1,75%.

          Cele două măsuri pe care vi le-am povestit în această analiză ar conduce la ieftinirea ratelor la credite cu până la 10% în mod automat.

Plecarea băncilor din România. O sperietoare fără sens

în Dobânzi și Creditare de

Se tot vorbește despre plecarea unor bănci din România.

Se vorbește ca despre o sperietoare, nu știu,ca și cum ar fi o tragedie pentru români.

Mintea mea nu poate concepe că cei care vorbesc despre chestia asta sunt atât de idioti încât să creadă că plecarea unei bănci ar constitui o tragedie, astfel că singurul răspuns logic e acela că aruncă diversiunea asta, fără a explica efectele, cu scopul de a crea o stare psihotică în mase, mase care, nefiind corect informate, probabil își închipuie că fuge banca cu banii lor.

Bine, eu refuz să cred că oamenii sunt așa sperioși, cred, mai degrabă, că li se fâlfâie lor ca vorbește seful Raiffeissen sau eu mai știu ce pelican din asta semidoct, ajuns contabil sef, pardon economist sef pe la vreo bancă.

Hai să tragem linie la prostia asta și să adunăm:

Pleaca banca X din România.

Ia cu ea depozitele deponenților?

Nu, nu are cum!

Banii sunt ai oamenilor, sunt garantati de BNR (până la limita de 100.000 de euro) iar banca X nu poate pleca până nu dă banii înapoi sau mandateaza pe altcineva (alta banca căreia îi poate cesiona depozitele cu acordul deponenților) sa dea banii inapoi.

Ok!

Ia cu ea sediile? Unde le duce? În spate?

Deci nu ia nici sediile.

Eventual le vinde altei bănci sau pe piața liberă.

Aha, deci activele rămân în tara (parte din ele, cele fizice)!

Ok!

Mai rămân creditele! Ce face cu creditele? Dacă e proastă, renunta la ele, in favoarea unei alte bănci, insă nu va încasa pretul lor real (capitalizat) ci pretul la zi sau subevaluat.

Aha, pe scurt, creditele rămân si ele in România!

Adică toate activele rămân în România!

Recapitulare: banii depusi rămân, sediile rămân, creditele rămân!

Pleaca un nume! Un nume de așa zisă bancă (care e de fapt o societate comercială pe legea 31/1990 care a dobândit o superputere de la BNR).

Hai, ducă-se!

Cine crede că dacă o bancă pleacă nu se găsesc alte 10 sa o inlocuiască, mă-sa-i comunistă si el e ….chiparos!

Enjoy!

Cum se îndatorează românii?

în Dobânzi și Creditare de

Din analiza datelor BNR, volumul total al creditelor a crescut în perioada 2017-2018 cu  43,21 miliarde lei (9,3 miliarde euro). În această cifra regăsim toate creditele acordate în economie.

            Creditele acordate gospodăriilor populatiei au cunoscut o creștere de la 113 miliarde lei la 133 miliarde lei, respectiv un plus de creditare de 20 miliarde lei (4,3 miliarde euro).

            Volumul creditelor în lei pe termen scurt este cel mai mic din volumul global al creditelor acordate în perioada 2017-2018 (2,3 miliarde lei, adică 5,9% din volum global).

          Creșterile de dobândă mai însemnate sunt la creditele de sub un an (creditele pe termen scurt), este cea mai importantă și variază de la 2,75 pp (puncte procentuale) la 6,54 pp.

            Ce înseamnă asta? Că impactul economic global ale acestei creșteri de dobânzi nu este important la nivelul economic, ceea ce nu exclude însă impactul individual, per cetățean, însă și aici lucrurile nu sunt atât de negative, deoarece creditele pe termen scurt sunt credite pentru nevoi imediate, la care cetățeanul se presupune că știe că îl va restitui într-un an.

            La creditele pe termen mediu (creditele de consum, sub 5 ani) avem o creștere a dobânzilor sub nivelul inflației situată între 0,75 pp și 1,15 pp, iar ponderea creditelor este de 33,13% din volumul global.

            La creditele pe termen lung (creditele de peste 5 ani, inclusiv ipotecare), avem o creștere a dobânzilor situată, de asemenea, sub nivelul inflației, între 1,88 pp și 2,08 pp, iar ponderea creditelor este de 60,84%

            Observăm că marea masă a creditelor (cele pe termen mediu și lung) care reprezintă aproximativ 94% din creditele totale în lei acordate sectorului privat (societăți nefinanciare și gospodării ale populației) au cunoscut o „scumpire” ponderată, la jumatate din nivelul inflației medii anuale.

            Ultimele evolutii, pe perioada decembrie 2018-februarie 2019 ne arată o crestere usoara a dobanzii pentru creditele de pana la un an si cele de pana la 5 ani (o crestere de 0,03-0,05 pp) si o scadere a dobânzii la creditele peste 5 ani.

            Din datele BNR, în perioada 2017-2018, dobânzile medii globale (per total credite) pentru creditele în lei acordate populației au crescut de la 6,57% la 7,90% pentru creditele în sold și de la 6,57% la 8,19% la creditele noi. Diferențiat pe tipuri de credite, observăm o creștere mai pronunțată la dobânda pentru creditele sub 1 an (de la 8,75% la 11,50% pentru creditele în sold și de la 5,95% la 12,49% la creditele noi), o creștere ponderată la creditele de până la 5 ani (de la 10,05% la 10,80% pentru creditele în sold și de la 9% la 10,15% pentru creditele noi) și o creștere la fel de ponderată pentru dobânzile la creditele mai mari de 5 ani, care includ creditele ipotecare (de la 4,05% la 5,89% pentru creditele în sold și de la 3,66% la 5,74% pentru creditele noi).

Mergi Sus