Care este adevărul despre împrumuturile României

în Deficite și Necesarul de Finanțare de

România se împrumută pentru a asigura necesarul de finanțare

    Există o întreagă discuție în zona publică despre împrumuturile care se fac aproape zilnic de către statul român, iar opiniile sunt divergente, chiar și cele ale profesioniștilor în economie, astfel încât omul de rând nu mai înțelege nimc. 

    De fapt, înțelege că statul se tot împrumută. 

    De ce o face, care sunt instrumentele, dacă o face bine, dacă se poate și fără împrumuturi, acestea deja sunt teme secundare și se pierd, indiferent de argumente, pentru că idea principală inoculată publicului este ca statul împrumută bani care vor trebui plătiți de popor.

    Dar oare se împrumută statul acum mai mult decât în trecut? Sau, dacă se împrumută, de ce o face?

    Ei bine, statul se împrumută pentru a-și asigura necesarul de finanțare, adică pentru a plăti datorii scadente și pentru a finanța deficitul public, unde cheltuielile depășesc veniturile într-o pondere de sub 3% din PIB.

    Probabil că nu se prezintă prea mult public de ce este nevoie ca statul să se împrumute mereu și de ce nu își plătește odată datoriile. 

    Păi raspunsul e simplu: cum să platesti daca esti pe deficit? Ca să poti plati datoriile și sa nu mai faci altele ar trebui sa ai excedent bugetar, iar din excedent sa achiti datorii. Cât timp ești pe deficit, te împrumuti sa acoperi datoriile scadente (te refinantezi ca sa inteleagă toata lumea) și să acoperi deficitul de venituri.

    Pentru anul 2019, necesarul brut de finanțare se situează la aproximativ 72 miliarde lei, volumul total al împrumuturilor care urmează să fie atrase de Ministerul Finanțelor Publice de pe piețele interne și externe fiind determinat de un nivel al deficitului bugetar estimat la 2,76% din PIB și de un nivel al datoriei care urmează să fie refinanțat în 2019 în valoare de 44 miliarde lei, așa cum rezultă din datele de pe site-ul Ministerului Finațelor Publice.

    Deci, din 72 miliarde, 44 miliarde sunt datorii care ajung la scadență și trebuiesc platite. Așa că, avem explicația de ce vedem aproape zilnic ca MFP face împrumuturi prin vânzarea de titluri de stat. 

    Dacă ne uităm la o situație comparativă din 2010 până în prezent, observăm ca media primelor 7 luni este apropiată, an la an, mai ales din 2014 încoace, cu exceptia anului 2015, când a fost mai redusă. Aici este vorba si de presiunea pe care o pun scadentele datoriilor pe veniturile disponibile.

    Dacă e sa comparăm 2019 la 7 luni cu 2018 și 2017, vedem ca sunt mai putini bani împrumutati, așa cum rezulta din grafic.

    Dacă analizăm cât se împrumută România de pe piața internă, an de an, vedem o evoluție din graficul următor:

Tot pentru o analiză comparativă ar fi util să vedem și care este evolutia dobanzilor la titlurile de stat din 2010 până în prezent

Relevante sunt însă costurile cu dobânzile ca pondere în PIB și în comparative cu alte state din UE:


Am vorbit, în multe rânduri despre datoria publică, despre restructurarea acesteia, despre schimbarea ponderii maturității (cresterea perioadei de rambursare si transformarea în datorie pe termen lung si scaderea datoriei pe termen scurt de la 29% la 3% din total datorie), despre schimbarea ponderii datoriei în valută, respectiv cresterea ponderii datoriei interne care să elimine riscul valutar si riscul unor șocuri externe, despre necesarul de finanțare al României, mă uit zilnic la modul în care se împrumută statul pentru a vedea dacă obiectivele de restructurare a datoriei sunt urmărite și observ că ne încadrăm într-o zonă de abordare echilibrată, poate chiar prea echilibrată.

    Analizând, pe scurt, aceste împrumuturi și raportând la total datorie, ținând cont de datele publice oferite de BNR, Eurostat, MFP și INS, observ următoarele:

    Necesarul de finanțare al României nu numai că este în scădere, raportat an la an, dar este mult sub media europeană. Explic imediat.

    Necesarul de finanțare al României a scăzut la 7,6% din PIB în anul 2018 și este prevăzut a scădea la 7% în anul 2019, de la 16,4% cât era în anul 2009, la 11,6% în 2013 sau 9,1% în 2016. 

    Aici aș întreba pe cei care sunt iritati că România se finanțeaza din împrumuturi, cum am supraviețuit atunci, la 11,6% și nu supraviețuim acum la 7%?

    România a avut un necesar de finantare de 7,6% din PIB în 2018 față de media de 18,4% din PIB în țările dezvoltate luate în considerare în ultimul raport Fiscal Monitor (2018) și de 9,5% din PIB pentru țările emergente și mediu dezvoltate. Italia a avut 22% din PIB necesar de finanțare, Spania 18,4%, Belgia 18,3%, Portugalia cu 13,7% din PIB și Franța cu 12,8% din PIB. Tot in 2018, Ungaria a avut un necesar de finanțare de 18,4% din PIB iar Polonia de 7,5% din PIB.

    Din perspectiva datoriei publice reale, că tot se spune că România a depășit 100 miliarde euro datorie externă, doar 36% este datorie publică iar 64% este datorie privată. Din 103,08 miliarde euro datorie totală, statul are o datorie de numai 37,1 miliarde de euro, iar restul de 65,9 este datorie private.

    Și asa se si explică scăderea datoriei publice externe la 17,9% din PIB, la finalul anului 2018 (17,3% după primul trimestru 2019) de la 38,6% din PIB cât era în anul 2012. Acest procent ne indică faptul că România nu este dependentă de împrumuturile externe, având finanțare internă și din fonduri europene

    Acest procent ne mai indică și altceva: o abordare responsabilă a modului de îndatorare, care dincolo de restructurarea maturităților, reduc gradul de dependență de piața externă, ceea ce scade vulnerabilitatea la șocurile economice care pot veni din exterior.

    Am prezentat, în alte articole din Capital, care este costul de finanțare, cât este acest cost raportat la PIB și comparat cu celelalte țări, suntem sub media Uniunii Europene la cheltuielile cu dobânzile și nu reiau acum ceea ce spuneam acolo.

Ce ar trebui schimbat în materie de împrumuturi?

    România ar trebui să treacă de la împrumuturile necesare pentru restructurarea datoriei publice și finanțarea deficitelor la împrumuturile pentru dezvoltare.

    Opinia mea este că există prea multă prudență în abordarea împrumuturilor și a necesarului de finantare. Ne limităm la a plati datorii scadente, ocazie cu care facem altele noi si la a finanta un deficit care, din cauza unui anacronism creat de Legea 500/2002 a finantelor publice (care statuează că unui venit nu i se poate da o destinatie concreta într-o cheltuială), nu ne dă niciodată valoarea exacta a căror bani s-au dus pe ce anume, dar nici nu permite o abordare strategică de finanțare a investițiilor sau de direcționare a unor venituri către investiții. 

    Aș adăuga în necesarul de finanțare un plan strategic de dezvoltare a României, finantat exclusiv din împrumuturi pe termen lung a căror rambursare să fie asigurată de valoarea returnată a investitiilor realizate.

    Ca sa dau un exemplu, un plan strategic de investititii în agricultură (în special zootehnie) și industrie alimentară ar aduce un “return of investment” de 55 miliarde euro la o investitie de 12 miliarde euro, în termen de 5 ani. 

    Ce ar însemna 12 miliarde euro la un PIB ca al României (în 2019 va fi de 218 miliarde euro – ca sa aveti o informatie exclusivistă)? 

    Un 5% din PIB în plus la datorie, la valoarea de astazi, dar probabil un 2% din PIB la valoare de peste 5 ani. Am dat doar un exemplu, ca să aveti o imagine.

    Toate țările din lume s-au dezvoltat pe datorie. Numai că au avut strategii de dezvoltare și datoria a fost asumată ca principal instrument de finanțare. Noi demonizăm datoria, o privim negativ, desi capitalismul se construieste pe doi piloni: monedă și credit!

    Noi, aflăm an de an, ce investitii se vor face, și asta doar daca sunt bani în bugetul public. 

    Dragi prieteni, nici nu vor fi, dacă ne asteptam ca din veniturile publice să finantăm accelerat dezvoltarea economiei. 

    Uniunea Europeană a introdus mecanismul unui flat development atunci când a stabilit maximul de deficit la 3%. 

    România nu are timp de flat development.  

    Succesul economiilor dezvoltate a fost dat de strategie, curaj și asumare.